Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a refuzat să răspundă unei jurnaliste care i-a adresat o întrebare în limba rusă: „Nu vă înțeleg”

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a întrerupt o jurnalistă care a început să-i adreseze o întrebare în limba rusă. După ședința Guvernului, ministrul a ieșit în fața presei pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor. O jurnalistă a început să-i adreseze o întrebare în limba rusă, însă Nosatîi a oprit-o și i-a spus: „Nu vă înțeleg”.

Jurnalista a trecut imediat la limba română și l-a întrebat pe ministru despre drona găsită în satul Crocmaz și despre originea acesteia, în contextul în care reprezentanții Federației Ruse au sugerat că autoritățile de la Chișinău ar fi tras concluzii preliminare cu privire la incident.

„Cu mare drag și mulțumesc frumos că vorbiți limba de stat, limba română. O vorbiți foarte bine”, i-a răspuns Anatolie Nosatîi.

Ministrul a continuat, afirmând că Federația Rusă reprezintă în continuare o amenințare pentru securitatea militară a Republicii Moldova.

„Federația Rusă continuă să reprezinte o amenințare la securitatea militară a statului. În ultimele zile am avut două incidente de survolare a spațiului aerian național, ceea ce reprezintă un pericol pentru cetățenii noștri”, a declarat Nosatîi.

Referindu-se la incidentul de la Crocmaz, ministrul a spus că există martori oculari și fragmente ale aparatului de zbor, iar specialiștii continuă să analizeze obiectul.

„Cazul de la Crocmaz este un caz evident. Nu poate nimeni să spună că nu este, că nu s-a întâmplat. Sunt martori oculari, sunt rămășițele acestei explozii care a provocat și un incendiu în localitate. Specialiștii sunt în proces de analiză a acestui obiect care a explodat”, a menționat ministrul.

Potrivit lui Nosatîi, analizele preliminare indică faptul că aparatul ar fi de origine rusească și ar avea un sistem de propulsie mai avansat decât celelalte drone care au ajuns sau au explodat anterior pe teritoriul Republicii Moldova.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button