La 11 august 2026, agenția TASS a publicat un interviu amplu acordat de ministrul adjunct rus de Externe, Mihail Galuzin, în care diplomatul a formulat, fără echivoc, o amenințare directă la adresa Republicii Moldova. Potrivit acestuia, orice „provocare armată” împotriva regiunii transnistrene va fi interpretată de Moscova drept un atac asupra Federației Ruse însăși, iar Kremlinul este „pregătit să utilizeze toate mijloacele de care dispune” pentru a-și proteja cetățenii din stânga Nistrului.
Declarația este cu atât mai gravă cu cât Republica Moldova nu a anunțat nicio operațiune militară împotriva Transnistriei și susține oficial soluționarea democratică și pașnică a conflictului. În realitate, Moscova încearcă să transforme problema reintegrării teritoriale într-un instrument de presiune asupra întregii politici externe a Republicii Moldova.
Ficțiunea juridică a „atacului asupra Rusiei”
Transnistria nu este teritoriu rusesc. Nu a fost recunoscută ca parte a Federației Ruse și, din punct de vedere juridic, face parte din teritoriul Republicii Moldova, aflat de facto sub controlul unei junte militare. Prin urmare, a declara că o eventuală acțiune a Chișinăului pentru restabilirea controlului asupra propriului teritoriu ar reprezenta un „atac împotriva Federației Ruse” este o ficțiune juridică prin care Moscova își atribuie un drept pe care nu îl deține. Galuzin cere, de fapt, Republicii Moldova să obțină acordul Moscovei pentru a-și exercita suveranitatea asupra propriului teritoriu, spunându-ne direct că suntem sub suzeranitatea țarului.
Mai mult, declarația vine din partea statului care, de peste două decenii, refuză să respecte propriile angajamente privind retragerea trupelor din regiunea transnistreană. La Summitul OSCE de la Istanbul din 1999, Federația Rusă s-a angajat să își retragă complet trupele și munițiile din Republica Moldova până la sfârșitul anului 2002. Termenul a expirat cu aproape 24 de ani în urmă, iar Grupul Operativ al Trupelor Ruse continuă să fie staționat în regiunea transnistreană. (cdn.osce.org)
Transnistria ca instrument de șantaj geopolitic
Elementul esențial al declarației lui Galuzin este însă legătura pe care acesta o face între Transnistria și cooperarea Republicii Moldova cu Ucraina, NATO și statele occidentale. Mesajul Moscovei este simplu: dacă Republica Moldova se apropie de Occident, situația din Transnistria devine „mai periculoasă”. Cu alte cuvinte, Chișinăul trebuie să își limiteze libertatea de acțiune pentru a nu provoca reacția Kremlinului.
Moscova încearcă astfel să transforme ocupația militară a unei părți din teritoriul Republicii Moldova într-un drept de veto asupra politicii externe a întregii țări. Republica Moldova nu trebuie să accepte această supușenie, întrucât reintegrarea teritorială este fundamentală pentru a ne îndeplini obiectivul integrării europene. Mai mult decât atât, un stat european, democratic și prosper poate crea condiții mult mai favorabile pentru locuitorii raioanelor din stânga Nistrului aflați sub ocupație.
Lecția Ucrainei
Și aici experiența Ucrainei este relevantă. În 2014, Ucraina nu era membră NATO și adoptase statutul de stat nealiniat. Acest lucru nu a împiedicat Rusia să anexeze Crimeea și să înceapă războiul din Donbas. Slăbiciunea nu a descurajat Moscova, ci a contribuit la calculul Kremlinului că prețul agresiunii este suportabil.
Aceeași logică se regăsește astăzi în discursul despre negocierile privind Ucraina: Rusia vorbește despre pace, dar în același timp cere concesii teritoriale și invocă propriile „interese de securitate” pentru a justifica menținerea controlului asupra teritoriilor ocupate. Republica Moldova nu trebuie să repete această abordare și să creadă că renunțarea la propriile obiective strategice va determina Kremlinul să renunțe la presiuni.
Concluzie
Mesajul transmis de Mihail Galuzin arată limitele pe care Moscova încearcă să le impună suveranității Republicii Moldova. Rusia ne spune că putem avea o politică externă independentă, dar numai atât timp cât nu cooperăm cu Kievul și „Occidentul colectiv”. Ne spune totodată că putem vorbi despre reintegrarea teritorială, dar trebuie să acceptăm prezența militară rusă. Iar dacă vom încerca să restabilim controlul asupra propriului teritoriu, Moscova amenință cu „consecințe catastrofale”.
Kremlinul folosește astfel prezența sa militară din Transnistria pentru a condiționa politica externă a Republicii Moldova și pentru a descuraja apropierea de Uniunea Europeană. Cei „peste 220 de mii de cetățeni ruși” invocați de Galuzin nu trebuie transformați în pioni ai acestui joc. Ei sunt cetățeni ai Republicii Moldova și nu pot servi drept pretext pentru perpetuarea unei ocupații militare.
Astfel, Chișinăul nu poate renunța la reintegrare, ci trebuie să o îndeplinească prin mijloace pașnice și democratice. Pentru că, reintegrarea propriului teritoriu nu este o concesie pe care Moscova ne-o poate permite sau interzice, ci este un drept suveran al Republicii Moldova.
