O nouă cauză din dosarul BEM, trimisă în instanță. Două persoane, pe banca acuzaților pentru furtul unei sume de 4,4 milioane de lei

O nouă cauză penală în dosarul Băncii de Economii a fost trimisă în instanță, după o anchetă a procurorilor anticorupție de peste 12 ani. Două persoane, implicate într-o schemă de însușire ilegală a unei sume de 4,4 milioane de lei de la BEM, au ajuns pe banca acuzaților. Suspecții riscă de la cinci și chiar până la 15 ani de pușcărie, fiind învinuiți în baza a două articole din Codul Penal.
Cauza penală a fost pornită în martie 2013, de către Procuratura Generală în baza autosesizării. În cadrul anchetei, s-a stabilit că un grup de persoane, fiind în complicitate cu administratorul și fondatorul unor companii, după ce au dobândit, în decembrie 2011, prin înșelăciune de la „Banca de Economii” un credit de 4,4 de milioane de lei, și-au însușit suma respectivă prin diferite scheme infracționale.
Banii au fost transferați în baza contractelor fictive de antrepriză în adresa conturilor bancare a mai multor companii, de unde erau ridicate în numerar de complicii la infracțiune, inclusiv și de învinuiții în acest dosar.
Cauza penală a fost trimisă pentru examinare Oficiul Buiucani al Judecătoriei Chișinău.