Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Dosarul „Sacoșa neagră”, reluat după vacanță. Procurorii vin cu noi probe, iar Igor Dodon lipsește de la ședință

Examinarea dosarului „Sacoșa neagră” a fost reluată luni, 17 august, după întreruperea din perioada vacanței. Procurorii au anunțat că vor să prezinte instanței probe suplimentare, în timp ce Igor Dodon nu s-a prezentat la ședință.

Una dintre noile probe invocate de procurori este o înregistrare video cu un briefing susținut în 2019 de fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc. În acea apariție publică, acesta vorbea despre mai multe discuții purtate cu Igor Dodon, pe parcursul câtorva luni, în legătură cu formarea unei eventuale coaliții politice.

Acuzarea vrea ca imaginile să fie examinate de judecători în condițiile în care Plahotniuc nu a oferit declarații în cadrul procesului, scrie protv.md. 

Amintim că în februarie 2026, fostul lider al Partidului Democrat a fost adus forțat în instanță pentru audieri, însă a refuzat să depună mărturie. Asta deși anterior declarase că ar fi dispus să fie audiat în această cauză.

Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție în anul 2022. Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii afirmă că liderul socialiștilor ar fi solicitat peste un milion de dolari de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, pentru promovarea intereselor politice ale PDM. Dacă va fi găsit vinovat, Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button