Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Foametea provocată de regimul totalitar sovietic în 1946–1947 urmează să fie recunoscută oficial drept crimă împotriva umanității

Foametea provocată în anii 1946–1947 pe teritoriul țării noastre urmează să fie recunoscută oficial drept crimă împotriva umanității, comisă de regimul totalitar sovietic. Guvernul a aprobat avizul asupra proiectului de lege care prevede recunoașterea și comemorarea victimelor acestei tragedii.

Pentru păstrarea memoriei celor care au avut de suferit, proiectul prevede crearea unor muzee, monumente și memoriale. De asemenea, este analizată posibilitatea introducerii unor sancțiuni pentru negarea sau denaturarea publică a acestei tragedii.

Proiectul mai prevede facilitarea accesului cercetătorilor la documentele din perioada foametei. Documentele relevante ar urma să fie identificate, scanate și puse la dispoziție în format electronic, fără ca originalele să fie mutate din arhivele în care sunt păstrate.

„Foametea din 1946–1947 a afectat peste 100 de mii de familii, iar despre această tragedie s-a vorbit prea puțin de-a lungul mai multor decenii. Este important să cunoaștem ce s-a întâmplat și să păstrăm memoria celor care au avut de suferit”, a menționat Ministrul Culturii, Dan Suruceanu.

În Republica Moldova, victimele foametei organizate din anii 1946–1947 sunt comemorate anual în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button