Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Periculosul neonazist Mihail Cihikvișvili, arestat la Chișinău pentru incitare la crime pe teritoriul SUA, a fost extrădat autorităților americane

Georgianul Mihail Cihikvișvili, în vârstă de 21 de ani, care în vara anului 2024 a fost arestat la Chișinău, a fost extrădat, joi, autorităților din Statele Unite, iar azi urmează să fie pus sub acuzare de Tribunalul Federal din Brooklyn. Despre acest lucru a anunțat Ambasada SUA la Chișinău în această seară.

Georgianul, cunoscut pentru promovarea politicilor neonaziste, este acuzat de incitare la crime motivate de ură și la acte de violență în masă în orașul New York.

„Statele Unite mulțumesc Ministerului Justiției din Moldova, Procuraturii Generale și nenumăratelor agenții din cadrul Ministerul Afacerilor Interne pentru acest efort de un an de zile de a-l aduce pe Chkhikvishvili în fața justiției. Această realizare istorică nu ar fi fost posibilă fără puternicul parteneriat bilateral dintre SUA și Republica Moldova, care contribuie la siguranta atat a Republicii Moldova cat și a Statelor Unite”, se arată în comunicatul Ambasadei.

„Inculpatul este acuzat de recrutarea altor persoane pentru a ucide evrei, a ucide minorități rasiale și de a oferi instrucțiuni cu privire la comiterea altor atacuri letale – chiar țintind copiii în preajma sărbătorilor prin otrăvirea dulciurilor. Aceste acuzații sunt revoltătoare, iar datorită activității și parteneriatului dintre FBI și autoritățile din Moldova, Michail Chkhikvishvili a fost adus în Statele Unite pentru a fi judecat în sistemul nostru de justiție”, a declarat Directorul FBI, Kash Patel.

Potrivit documentelor judiciare, Cihikvișvili este unul dintre liderii Maniac Murder Cult, un grup internațional extremist violent cu motivație rasială. După cum se susține în acuzație, Chkhikvishvili a recrutat persoane pentru a comite acte violente în promovarea ideologiilor Maniac Murder Cult, inclusiv planificarea și solicitarea unui atac cu victime în masă în orașul New York.

Dacă va fi condamnat, Cihikvișvili riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare pentru instigarea la infracțiuni violente (inclusiv infracțiuni motivate de ură, precum și transportarea unui exploziv cu intenția de a ucide sau a răni); cinci ani de închisoare pentru conspirație în vederea instigării la comiterea de infracțiuni; 20 de ani de închisoare pentru distribuirea de informații referitoare la fabricarea și utilizarea dispozitivelor explozive și a otrăvirii cu ricin; și cinci ani de închisoare pentru transmiterea mesajelor de amenințare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button