EXCLUSIV Daniel Gheorghe: „Suntem mult mai aproape de Unire decât ne-am fi putut imagina. La nivel internațional se fac deja scenarii privind reunirea Republicii Moldova cu România”

Intensificarea discuțiilor despre Unirea Republicii Moldova cu România în presa internațională ar indica faptul că subiectul a depășit spațiul dezbaterilor politice și identitare de pe cele două maluri ale Prutului și este analizat tot mai serios inclusiv în Occident. Contactat de redacția noastră, deputatul român, Daniel Gheorghe, a declarat că apariția repetată a temei în publicațiile străine este un semnal că reunirea începe să fie privită drept o opțiune geopolitică și de securitate în actualul context regional. Potrivit acestuia, Bucureștiul ar trebui să trateze Unirea drept un obiectiv strategic național, întrucât evoluțiile s-ar putea produce mai rapid decât se anticipa până acum.
„Acest lucru este o dovadă foarte clară a faptului că în cancelariile occidentale se vorbește despre unirea Republicii Moldova cu țara-mamă România. Cred că este un semnal cât se poate declar, că nu mai vorbim de Planul B, nu mai vorbim de ceva care este la nivel declarativ și nici despre un fel de romantism istoric, ori de un curent de opinie care a fost prezent întotdeauna pe cele două maluri românești ale Prutului. Vorbim de o opțiune foarte clară, atât în contextul situației de securitate determinate de invazia Rusiei în Ucraina și de războiul care este la granița celui de-al doilea stat românesc, precum și la granița României în această perioadă, vorbim despre Unire, reunire, reîntregire, drept un deziderat legitim și nu doar legitim, ci și absolut necesar și firesc în contextul în care este cea mai sigură, mai rapidă și mai eficientă cale a Republicii Moldova către România, țara-mamă, către Uniunea Europeană, acolo unde își dorește să ajungă și către NATO, acolo unde are asigurată apărarea și securitatea”, a declarat Gheorghe pentru Cotidianul.md.
În opinia deputatului, schimbarea esențială este că tema reunirii nu mai rămâne cantonată în spațiul românesc, ci ar fi intrat deja în calculele și scenariile discutate la nivel internațional.
„Am impresia că astăzi despre unire nu se mai vorbește doar în mediile românești sau familiarizate cu civilizația românească sau care au legături cu România și Republica Moldova. Astăzi cred că deja se fac scenarii foarte evidente cu privire la unirea Republicii Moldova cu România la nivel internațional și eu vă spun foarte sincer că noi România ar trebui să vedem în unire principalul deziderat și obiectiv strategic național, crucial, fundamental, astral cum doriți să-i spuneți dumneavoastră acum în momentul 2026?”, a afirmat deputatul român.
Din această perspectivă, spune parlamentarul, Bucureștiul ar trebui să treacă de la declarațiile de susținere la asumarea Unirii ca prioritate politică, mai ales în condițiile în care fereastra istorică s-ar putea deschide mai repede decât era de așteptat.
„Cred că unirea trebuie să fie pe primul plan pentru toții decidenții de la București deoarece eu cred că suntem mult mai aproape de unire decât ne-am fi putut imagina și poate chiar decât am sperat unii dintre noi, așa cum sunt și eu întotdeauna un partizan al unirii un unionist, un patriot și un optimist, dar cred că lucrurile sunt mai rapide. Poate că în sensul bun, acum vom vedea că istoria nu mai are răbdare, dar în alt sens decât ce s-a întâmplat în trecut”, a conchis Daniel Gheorghe.