Putin își construiește o „armată de sabotori” în Europa. Kremlinul recrutează infractori și „soldați de unică folosință” pentru atacuri în interiorul Occidentului
Rusia și-ar fi intensificat campania clandestină de sabotaj pe teritoriul Europei, apelând tot mai mult la infractori locali și persoane recrutate de la distanță pentru a lovi industria de apărare, infrastructura și obiectivele legate de sprijinul acordat Ucrainei. Potrivit informațiilor serviciilor occidentale citate de presa britanică, Moscova încearcă astfel nu doar să provoace pagube materiale, ci și să transforme susținerea Kievului într-un cost politic și de securitate tot mai greu de acceptat pentru societățile europene.
După invazia pe scară largă a Ucrainei din 2022, expulzarea unui număr important de agenți ruși din Europa a afectat rețelele tradiționale prin care Moscova își desfășura operațiunile clandestine. Serviciile ruse ar fi fost astfel împinse spre o altă metodă: recrutarea de la distanță, inclusiv prin aplicații de mesagerie, a unor persoane care pot executa operațiuni fără a avea neapărat o legătură directă și vizibilă cu Rusia.
În această ecuație apar infractori locali, membri ai unor grupări și ceea ce serviciile occidentale descriu drept „soldați de unică folosință” – oameni recrutați pentru misiuni punctuale, precum incendieri sau acte de sabotaj. În unele situații, susține publicația britanică, cei recrutați ar putea să nici nu știe cine se află, în ultimă instanță, în spatele ordinelor primite.
Țintele nu sunt alese întâmplător. Sabotarea unor fabrici de armament sau a companiilor implicate în susținerea Ucrainei ar permite Moscovei să urmărească simultan două obiective: reducerea capacității Europei de a furniza ajutor militar Kievului și erodarea voinței politice de a continua acest sprijin. Campania capătă o importanță și mai mare în momentul în care state europene încearcă să extindă producția militară și capacitatea Ucrainei de a fabrica propriile arme cu rază lungă de acțiune. Potrivit evaluărilor serviciilor europene citate în articol, operațiunile atribuite Rusiei au devenit progresiv mai agresive. Dacă inițial erau semnalate acțiuni precum graffiti sau vandalizarea unor monumente, ulterior au apărut incendieri, sabotaje și chiar acuzații privind pregătirea unor asasinate.
Logica ar fi aceea de a menține operațiunile sub pragul unui atac militar convențional care ar putea determina un răspuns colectiv al NATO în baza Articolului 5.
În același timp, Kremlinul ar testa vulnerabilitățile infrastructurii critice europene și capacitatea guvernelor de a reacționa. În perspectiva unei posibile confruntări viitoare, astfel de operațiuni i-ar permite Moscovei să identifice punctele slabe înaintea unui conflict deschis.
O altă miză este una socială. În condițiile în care Europa își accelerează reînarmarea, extinderea sau construirea unor noi capacități de producție militară poate întâmpina opoziția comunităților locale. Rusia ar putea exploata asemenea tensiuni pentru a încetini consolidarea industriei europene de apărare. Sabotajul ar avea și o componentă psihologică. În țările în care sprijinul pentru Ucraina rămâne puternic, iar propaganda sau influența politică directă au rezultate limitate, Moscova ar recurge tot mai mult la metode coercitive.
Mesajul pe care asemenea operațiuni încearcă să-l inoculeze societăților europene este, în esență, dacă sprijinirea Ucrainei mai merită costurile – de la ajutorul financiar și militar până la consecințele economice și riscurile de securitate.
Mai mult, recrutarea unor cetățeni europeni sau chiar a unor ucraineni pentru asemenea operațiuni ar putea fi exploatată propagandistic pentru a provoca neîncredere, ostilitate și diviziuni în interiorul societăților occidentale.
Europa rămâne însă divizată în privința răspunsului. Potrivit articolului, Polonia și statele baltice pledează pentru o reacție publică și fermă, în timp ce alte capitale, între care Berlinul și Roma, sunt mai prudente pentru a evita o escaladare cu Moscova. Tocmai această lipsă a unui răspuns unitar poate reprezenta unul dintre obiectivele strategiei Kremlinului: o Europă obligată să lupte nu cu o armată rusă pe propriul teritoriu, ci cu rețele dispersate de sabotori recrutați ieftin, greu de atribuit direct Moscovei și capabili să lovească din interior.
