Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

„Momentul acela când banca de rezervă este goală, iar idei nu prea sunt”. Alexandru Tănase, despre venirea lui Claudiu Năsui la Guvern

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, pune sub semnul întrebării decizia premierului Vasile Tofan de a-l propune pe deputatul USR Claudiu Năsui pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Tănase se întreabă cât de bine cunoaște Năsui economia Republicii Moldova, administrația publică și specificul instituțiilor de la Chișinău, în condițiile în care politicianul român a activat până acum în sistemul politic și administrativ de la București.

Premierul Vasile Tofan a anunțat pe 25 august că Eugeniu Osmochescu urmează să fie propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, iar Claudiu Năsui pentru conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Năsui, fost ministru al Economiei în România și actual deputat USR, a acceptat propunerea și a anunțat că va renunța la mandatul din Parlamentul României.

Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, Alexandru Tănase a făcut o paralelă între venirea lui Năsui la Chișinău și situația fostei șefe a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, despre care spune că, în pofida experienței profesionale, s-a confruntat cu dificultăți după transferul într-un sistem juridic diferit.

Tănase susține că un profesionist poate fi foarte bun în sistemul în care s-a format, dar poate deveni mai puțin eficient atunci când ajunge într-un mediu instituțional pe care nu îl cunoaște.

„Momentul acela când banca de rezervă este goală… iar idei nu prea sunt. Se pare că așteptarea unui Deus ex machina tinde să devină un sport național pe malurile Bâcului. Credeam că experiența cu Veronica Dragalin ne-a oferit suficiente motive pentru ceva mai multă prudență. Se pare că nu. În momentul în care doamna Dragalin a fost invitată în Republica Moldova, am avut două rezerve pe care le-am exprimat public. Prima ținea de o realitate destul de banală: un profesionist poate fi foarte bun în sistemul în care s-a format și în care a lucrat și, în același timp, poate deveni surprinzător de puțin eficient atunci când este transferat într-un sistem despre care știe foarte puțin”, a scris fostul președinte al Curții Constituționale.

Referindu-se la experiența lui Năsui, Tănase argumentează că necunoașterea particularităților unui sistem poate deveni o problemă chiar și pentru un profesionist bine pregătit.

„În cazul respectiv, diferența era cu atât mai importantă cu cât vorbeam despre trecerea de la un sistem de justiție penală fundamental diferit de cel continental. Nu este vorba doar despre cunoașterea legilor. Trebuie să cunoști practicile administrative, oamenii, raporturile dintre instituții, conflictele interne, reflexele profesionale, conjunctura politică și istoria dosarelor care au modelat sistemul. Toate acele lucruri care nu se găsesc în legislație și pe care nu le poți învăța dintr-un briefing. În lipsa acestei cunoașteri, există un risc foarte simplu: sistemul să înceapă să te dribleze înainte ca tu să înțelegi măcar că participi la joc. Iar până ajungi să înțelegi unde ai venit, pot trece ani”, a scris Alexandru Tănase.

Fostul președinte al Curții Constituționale a explicat și a doua rezervă pe care a avut-o în cazul Veronicăi Dragalin.

„A doua mea nedumerire era de altă natură. Mă întrebam cât de multă încredere trebuie să ai într-un asemenea proiect pentru a renunța la o carieră profesională de succes în Statele Unite și a accepta o funcție într-o terra incognita, cu toate incertitudinile ei.

Veronica Dragalin este, fără îndoială, o persoană inteligentă și a avut o carieră profesională remarcabilă în SUA. Finalul îl cunoaștem. „Patria iubită” a renunțat, într-o manieră foarte porcească, la serviciile celei pe care, cu puțin timp înainte, o prezenta drept soluția salvatoare”, a mai scris fostul președinte al Curții Constituționale.

Despre Claudiu Năsui, Tănase a scris că a fost nevoit să caute informații pentru a înțelege mai bine cine este acesta și a făcut o comparație cu fostul premier român Florin Cîțu.

„De astăzi avem un nou ministru al Economiei. Vicepreședinte al USR, deputat de București. Urmăresc destul de atent viața publică din România și, recunosc, a trebuit să caut informații pentru a înțelege mai bine despre cine este vorba. Numirea mi-a amintit involuntar de imaginile care, la un moment dat, împânziseră gardurile Bucureștiului cu fostul premier Florin Cîțu și sloganul: „Cîțu salvează economia.””,

Tănase pune sub semnul întrebării nivelul de cunoaștere a realităților economice și administrative din Republica Moldova de către viitorul ministru.

„Nu știu cât de bine cunoaște noul ministru economia Republicii Moldova. Nu știu cât cunoaște practicile administrative locale, care sunt sensibil diferite de cele de la București. Nu știu cât știe despre istoria problemelor economice, despre instituții, despre oamenii care le conduc, despre rețelele de interese sau despre mecanismele informale ale acestei alte terra incognita, al cărei cetățean a devenit în această dimineață”, a scris Alexandru Tănase.

Totuși, fostul președinte al Curții Constituționale afirmă că îi dorește succes lui Năsui și spune că performanța economiei Republicii Moldova se răsfrânge direct asupra nivelului de trai al cetățenilor.

„ Sper sincer ca noul ministru să aibă succes. Și pentru că este un român de-al nostru, și pentru un motiv mult mai prozaic: performanțele economiei Republicii Moldova se reflectă, mai devreme sau mai târziu, în veniturile și buzunarele fiecăruia dintre noi”, a declarat Tănase.

În același timp, acesta consideră că venirea unui deputat USR din România într-o funcție-cheie la Chișinău va ridica întrebări privind influența politică a formațiunii asupra spațiului politic și administrativ din Republica Moldova.

„Ar mai fi însă un aspect pe care nu cred că puterea de la Chișinău îl va putea ignora la nesfârșit. Este vorba despre atitudinea partidelor politice de la București față de această discretă, dar tot mai vizibilă, USR-izare a spațiului politic și administrativ de la Chișinău. Presupun că fenomenul va fi privit cu multă înțelegere la București. Ca între frați”, a menționat Tănase.

Fostul șef al Curții Constituționale a avut și un mesaj pentru premierul Vasile Tofan, despre care spune că a venit la conducerea Guvernului cu așteptări foarte mari din partea societății.

„Așteptările cu care a venit sunt mari. Foarte mari. Dar asemenea așteptări au o proprietate neplăcută: nu sunt un capital permanent. Ele se consumă. Iar când acest lucru începe să se vadă cu ochiul liber, de regulă, încrederea s-a topit deja considerabil — cu viteza unui cub de gheață așezat pe o tavă sub care arde mult jăratic. Ar fi bine ca cineva să fie atent la temperatură”, a scris Tănase.

Premierul Vasile Tofan a anunțat că Năsui ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar Eugeniu Osmochescu pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. Potrivit lui Tofan, schimbările fac parte din planul de accelerare a reformelor și de consolidare a componentei economice a Guvernului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button