Republica Moldova nu are nevoie de România doar fiindcă vorbim aceeași limbă, împărțim aceeași cultură și purtăm aceeași memorie istorică. Are nevoie de România pentru a rămâne un stat liber, funcțional și conectat la Europa. În timp ce Bucureștiul oferă piețe, investiții, energie, infrastructură și o voce puternică în Uniunea Europeană, puterea imperială de la Moscova a adus, în diferitele sale forme istorice, ocupație, identități fabricate, deportări, separatism, trupe și șantaj.
Diferența se vede și astăzi. România este principalul partener comercial al Republicii Moldova, schimburile bilaterale ajungând la aproximativ 3,9 miliarde de euro în 2025, iar peste 30% din exporturile moldovenești merg pe piața românească. Conductele și liniile electrice spre România nu sunt simple proiecte tehnice. Ele sunt căile prin care Republica Moldova își recuperează libertatea de decizie. Legătura electrică Vulcănești-Chișinău, de exemplu, a fost concepută pentru a permite importuri directe din România, ocolind regiunea transnistreană. Rusia nu a construit dependențele pentru a ajuta R.Moldova, ci pentru a o putea pedepsi atunci când aceasta privește spre Vest.
Moldovenismul, arma inventată înaintea tancurilor
Politica antiromânească a Moscovei nu a început după 1991. În 1812, Imperiul Rus a rupt partea estică a Principatului Moldovei. În 1924, regimul sovietic a creat, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Nu era doar o unitate administrativă, ci o platformă politică îndreptată spre Basarabia. Cercetările academice descriu doctrina sovietică drept o separare artificială a categoriei românești și fabricarea unei identități moldovenești distincte, inclusiv prin folosirea alfabetului chirilic, pentru a justifica mai târziu anexarea Basarabiei.
În 1940, după pactul dintre Hitler și Stalin, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia și nordul Bucovinei. Au urmat represiunea, deportările și rusificarea. Numai în operațiunea din iulie 1949 au fost ridicate din case peste 35.000 de persoane și trimise la mii de kilometri depărtare. Nu a fost doar o schimbare de frontieră, ci o operațiune de amputare a memoriei. Limba română a fost rebotezată, alfabetul latin a fost eliminat, iar România a fost transformată de propaganda oficială din spațiu cultural firesc într-un pretins dușman.
Chiar Declarația de Independență din 27 august 1991 demontează această minciună. Documentul califică actele de dezmembrare din 1775 și 1812 drept contrare dreptului istoric, amintește ocuparea prin forță din 28 iunie 1940, vorbește despre limba română și aspirația spre unitate națională și cere încetarea ocupației și retragerea trupelor sovietice. Curtea Constituțională a confirmat ulterior că textul Declarației, care numește limba română, prevalează asupra vechii formule constituționale privind așa-zisa limbă moldovenească. Fundamentul juridic al statului moldovean nu confirmă mitologia Kremlinului, ci o infirmă.
Transnistria, veto militar
Când renașterea națională de la sfârșitul anilor 1980 a readus alfabetul latin, limba română și tricolorul, răspunsul structurilor imperiale nu a fost o dezbatere democratică, ci fragmentarea teritoriului. În războiul din 1992, Armata a 14-a rusă a luptat alături de separatiștii transnistreni, creați și susținuți de serviciile secrete de spionaj de la Moscova, iar arme din depozitele sale au fost transferate acestora. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că Rusia a contribuit militar și politic la crearea regimului separatist, care a supraviețuit prin sprijinul militar, economic, financiar și politic al Moscovei.
Transnistria nu este doar un conflict înghețat. Este un mecanism de veto. Orice apropiere decisivă de România, NATO sau Uniunea Europeană poate fi prezentată drept motiv pentru escaladare, secesiune ori protejarea cetățenilor ruși. În 2003, Memorandumul Kozak propunea o federație asimetrică în care Tiraspolul, și probabil Găgăuzia, ar fi primit puteri disproporționate de blocaj, iar trupele ruse ar fi rămas pe teritoriul Republicii Moldova. Planul oferea regiunilor separatiste inclusiv posibilitatea desprinderii dacă R.Moldova ar fi decis să se unească cu alt stat. Cu alte cuvinte, Moscova încerca să înscrie în arhitectura constituțională a Moldovei propriul drept de veto asupra Unirii.
Când instrumentul militar nu a fost suficient, au urmat presiunile economice. Embargourile rusești asupra vinurilor moldovenești din 2006 și 2013 au coincis cu orientarea Chișinăului spre Europa și au fost percepute drept pedepse politice. Gazul ieftin a funcționat după aceeași logică. Acesta nu drept cadou, ci drept lesă. Prețul avantajului aparent era întotdeauna docilitatea politică.
Cazul Roșca, respectiv cum poate fi deturnat unionismul
Traiectoria lui Iurie Roșca rămâne una dintre cele mai amare lecții ale politicii moldovenești. Lider al Frontului Popular și apoi al unui partid care se declara românesc, european și anticomunist, Roșca a fost unul dintre simbolurile protestelor naționale. În 2005, formațiunea sa a votat pentru realegerea comunistului Vladimir Voronin, iar el a devenit vicepreședinte al Parlamentului. În 2009, a ajuns vicepremier într-un guvern controlat de comuniști.
Schimbarea nu s-a oprit la colaborarea cu puterea comunistă. În 2017, Roșca a lansat la Chișinău o carte a ideologului eurasianist Aleksandr Dughin, în propria traducere. Ulterior, a participat la platforme și conferințe dedicate multipolarității, unul dintre conceptele utilizate de Kremlin pentru legitimarea discursului antioccidental și pentru contestarea ordinii europene. Nu este nevoie să inventăm conspirații pentru a vedea rezultatul politic. Un fost purtător al mesajului unionist a ajuns să promoveze idei care prezintă Occidentul, NATO și România ca surse ale degradării și supunerii.
Cazul Roșca arată că Moscova nu luptă împotriva Unirii doar prin partide declarate proruse. Kremlinul poate coloniza limbajul suveranist, religios și conservator, poate transforma patriotismul în antioccidentalism și poate folosi dezamăgirea față de elite pentru a readuce societatea în orbita rusă. Cel mai eficient propagandist nu este întotdeauna acela care flutură steagul Rusiei, ci acela care vorbește despre demnitate națională în timp ce repetă tezele geopolitice ale Moscovei.
Ofensivă hibridă
În ultimii ani, metodele s-au modernizat. Vorbim inclusiv despre finanțări ilegale, cumpărare de voturi, rețele de conturi false, atacuri cibernetice, dezinformare și exploatarea autorității Bisericii. Observatorii internaționali au constatat că alegerile parlamentare din septembrie 2025 au fost afectate de ingerințe externe, finanțări ilegale, atacuri informatice și campanii ample de dezinformare. Misiunea internațională de observare a indicat explicit amploarea amenințărilor hibride venite din Rusia.
Moscova nici măcar nu-și mai ascunde opoziția față de Unire. În ianuarie 2026, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a susținut că Unirea cu România ar distruge statalitatea Republicii Moldova. Este definiția cinismului imperial. Mai exact statul care a ocupat, deportat, dezmembrat și menține trupe pe teritoriul R.Moldova pretinde că România ar fi pericolul pentru existența acesteia.
Adevărul este altul și ușor de înțeles. Rusia are nevoie de o Republică Moldova suficient de slabă pentru a fi controlată, suficient de divizată pentru a nu decide și suficient de săracă pentru a putea fi cumpărată. România are nevoie de o Republică Moldova sigură, prosperă și europeană, deoarece securitatea de la Chișinău este și securitatea de la Iași, Galați sau București.
Unirea, dacă va veni, nu poate fi impusă și nu poate ocoli voința democratică a cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Ea trebuie să garanteze drepturile tuturor comunităților, inclusiv ale vorbitorilor de rusă, găgăuză, ucraineană și bulgară. România are un sistem de drept avansat, care garantează drepturile minorităților naționale, inclusiv reprezentarea în Parlamentul de la București.
Dar România nu trebuie să aștepte un referendum pentru a fi prezentă. Trebuie să lege definitiv Republica Moldova de spațiul românesc și european prin energie, drumuri, economie, educație, cultură, administrație și securitate. România nu trebuie să vină peste Moldova. Trebuie să fie atât de aproape și atât de utilă, încât Moscova să nu mai poată decide viitorul dintre Prut și Nistru. Iar dacă într-o zi majoritatea va cere Unirea, Rusia nu va avea niciun drept de veto.
