Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Dragoș Galbur îi dă replică lui Dorin Recean și acceptă confruntarea în instanță: „Facebook-ul suportă orice. Instanța cere probe”

Schimb de acuzații între Dragoș Galbur și fostul premier Dorin Recean, după ce acesta din urmă a anunțat că îl va acționa în judecată pentru denigrare. Galbur respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi plătit pentru postările sale și îl provoacă pe Recean să prezinte dovezi în instanță. Într-o amplă reacție publicată pe Facebook, liderul politic readuce în discuție inclusiv perioada în care Recean a fost ministru de Interne, activitatea sa în mediul de afaceri și anii așa-numitului „stat capturat”, lansând, la rândul său, o serie de întrebări la adresa fostului premier.

Galbur respinge acuzațiile privind presupusele plăți pe care le-ar primi pentru postările sale și îi cere lui Recean să facă publice eventualele dovezi. Totodată, acesta își prezintă parcursul profesional și veniturile din perioada în care s-a aflat peste hotare.

„Dorin Recean anunță că mă dă în judecată pentru denigrare și, în aceeași postare, mă acuză că lucrez la comandă, că primesc între 200 și 500 de euro pentru o postare, că fac până la 7500 de euro lunar din denigrare și că servesc niște personaje corupte. Nicio probă. Nici măcar numele celui care, chipurile, mă plătește, nu l-a indicat. Recunosc, îl credeam pe Dorin Recean un om mai serios. Nu m-am așteptat ca un fost prim-ministru care s-a tot lăudat că luptă cu dezinformarea și fake news-ul să ajungă el însuși să producă asemenea povești și să le prezinte publicului drept adevăr. Domnule Recean, dacă aveți o singură dovadă că Dragoș Galbur a primit vreodată un leu pentru a scrie despre dumneavoastră sau despre altcineva, publicați-o. Astăzi. Spuneți cine m-a plătit, cât, când și pentru ce postare. Mă întrebați ce făceam eu atunci. Lucram la Ministerul Sănătății. Din octombrie 2016 până în ianuarie 2017. Nu am fost membru al PD, nu am ocupat funcții politice în partid, nu i-am votat și nu am administrat scheme economice sau de alt tip. Ulterior, în martie 2017 am plecat din Republica Moldova și am muncit în România și Irlanda. CV-ul meu este public și poate fi verificat de oricine. Din 2017 până în 2019 am lucrat la un spital privat din România. Din 2019 până în 2022 am activat la o instituție publică din Irlanda, unde am câștigat în total 83.000 de euro. În 2022 m-am întors în Republica Moldova. Din 2022 până în 2023 am lucrat la un ONG la Chișinău, după care în 2023 am fost ales președintele organizației politice pe care am onoarea s-o conduc și care crește de la o zi la alta, din cauza politicii dezastruoase duse în acești ani de dumneavoastră și partidul pe care-l reprezentați”, a scris Galbur pe pagina sa de Facebook.

Galbur a menționat perioada în care Dorin Recean a condus Ministerul Afacerilor Interne. El invocă situația contrabandei de la frontieră și activitatea ulterioară a fostului premier în mediul de afaceri, formulând mai multe întrebări despre perioada așa-numitului „stat capturat”.

„Dumneavoastră ați fost ministru al Afacerilor Interne între 2012 și 2015. În 2014, chiar Poliția de Frontieră raporta o creștere a cazurilor de contrabandă cu țigări față de anul precedent și o creștere cu 10% a cantității de alcool reținute. Contrabanda cu țigări era descrisă chiar de instituțiile din sistemul pe care îl conduceați drept un fenomen care luase amploare. Știa ministrul de Interne Dorin Recean ce se întâmpla la frontieră sau afla și atunci din presă? Știa Dorin Recean că țigările și alcoolul de contrabandă se produceau și erau trecute prin Republica Moldova inclusiv din regiunea transnistreană? Sau nu știa și a aflat din presă? După plecarea din Guvern, în 2015, ați fondat Performa SRL. Dețineați și 10% din compania care operează KFC în Republica Moldova. În 2018, adică exact în perioada statului capturat despre care vorbiți astăzi atât de apăsat, afacerea KFC din Republica Moldova avea vânzări de peste 40 de milioane de lei, în creștere cu 15% față de anul precedent. Cum se face că într-un stat despre care astăzi spuneți că era capturat de Plahotniuc, afacerile dumneavoastră puteau funcționa și crește liniștit? Pe dumneavoastră de ce nu v-a deranjat sistemul? De ce nu v-a „trăsnit cu capul de asfalt”, ca să folosesc expresia care v-a făcut celebru pe vremea când erați ministru de Interne? Care era secretul acestei conviețuiri atât de liniștite cu statul capturat? Nu afirm nimic. Vă întreb. Exact așa cum mă întrebați și dumneavoastră pe mine. Doar că întrebările mele pornesc de la funcții pe care le-ați ocupat, rapoarte oficiale și afaceri care există în registre publice”, a adăugat el.

Galbur a afirmat că este pregătit să răspundă în instanță pentru propriile declarații. În același timp, îi cere lui Recean să probeze acuzațiile privind presupusele plăți pentru postări și îl provoacă să susțină un test la poligraf.

„Despre afirmațiile mele privind Polaris, FlyOne sau relațiile de afaceri despre care am vorbit public, dacă apreciați că v-au lezat drepturile, instanța este locul potrivit pentru a le examina. Eu nu fug nicăieri. Chiar vă invit să depuneți cererea. Acolo fiecare dintre noi va putea explica pe ce și-a întemeiat afirmațiile. Eu voi răspunde pentru ce am spus despre Dorin Recean. Dorin Recean va răspunde pentru afirmația că eu primesc 200-500 de euro pentru postări, că fac până la 7500 de euro lunar din asemenea activități, că lucrez „la comandă” și că servesc personaje corupte. Cu nume. Cu sume. Cu transferuri. Cu probe. Așa că ne vedem în instanță, domnule Recean. Eu vin cu ceea ce am la baza afirmațiilor mele. Dumneavoastră să nu uitați probele pentru cei 200-500 de euro, cei 7500 de euro lunar, „comenzile”, finanțatorii și personajele corupte pe care pretindeți că le servesc. Facebook-ul suportă orice. Instanța cere probe. Apropo, recent am trecut testul la poligraf. O jurnalistă m-a întrebat direct dacă în spatele meu stau Plahotniuc, Șor, Moscova sau alte grupări de interese. Am răspuns că nu, iar testul a confirmat că nu am mințit. L-am trecut fără nicio minciună. Domnule Recean, vă provoc public să faceți același lucru. Să răspundeți la întrebări despre perioada în care ați fost ministru de Interne, despre relația dumneavoastră cu oamenii și sistemul lui Plahotniuc, despre afacerile care v-au prosperat în perioada statului capturat și despre tot ceea ce astăzi preferați să transformați în lecții de moralitate pentru alții. Eu am avut curajul să mă așez în fața poligrafului. Îl aveți și dumneavoastră?”, a încheiat Dragoș Galbur în mesajul său.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button