Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Maia Sandu, de Ziua Limbii Române: „Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis luni, 31 august, un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române, subliniind rolul limbii în păstrarea identității și importanța transmiterii acesteia către generațiile următoare.

Șefa statului a remarcat că limba română a fost păstrată de părinți și bunici chiar și în perioadele în care utilizarea ei era supusă interdicțiilor și presiunilor.

„Limba română este parte din ființa noastră. Părinții și bunicii noștri au continuat să o vorbească și în cele mai vitrege vremuri, în ciuda interdicțiilor și umilințelor. Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a menționat că, în prezent, limba română poate fi vorbită liber, ceea ce implică și responsabilitatea de a o păstra și transmite mai departe.

„Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră. Să le lăsăm această moștenire prețioasă: o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul. La mulți ani, Limba Română!”, a conchis Maia Sandu.

În Republica Moldova, Ziua Limbii Române este marcată la 31 august începând cu anul 1990. În România, Ziua Limbii Române este sărbătorită oficial din anul 2013, după adoptarea legii prin care data de 31 august a fost instituită ca zi de sărbătoare. Ucraina marchează în 2026, pentru prima dată oficial, Ziua Limbii Române. Decizia a fost luată prin Decretul nr. 235/2026, semnat de președintele Volodimir Zelenski la 12 martie.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button