VIDEO Victoria Furtună neagă că s-a întâlnit cu Mateea Petrescu, însă nu neagă că astfel de discuții erau programate
Lidera Partidului pro-rus, Victoria Furtună, neagă faptul că s-a întâlnit cu Mateea Petrescu, consiliera candidatului extremist George Simion și a fraților Tate. Furtună a spus că această întâlnire „nu a avut loc”, însă nu a negat faptul că asemenea discuții erau programate.
„Mass-media din Moldova și România au relatat astăzi despre o presupusă întâlnirea mea cu Mateea Petrescu, reprezentantă a partidului românesc AUR. Declar clar: o astfel de întâlnire nu a avut loc.
Partidul MOLDOVA MARE nu se ascunde. Suntem deschiși dialogului, atât cu politicienii din țară, cât și cu cei din alte state care împărtășesc principiile noastre: suveranitatea, identitatea națională și respectul față de credință.
Dacă doamna Petrescu este cu adevărat pregătită să discute subiecte serioase, o așteptăm. Pentru noi, pe primul loc sunt interesele poporului moldovenesc”, a declarat Furtună pe pagina s-a de Facebook.
Mateea Petrescu, consiliera candidatului extremist George Simion și a fraților Tate, urma să se vadă cu politiciana pro-rusă și revizionistă Victoria Furtună, în Republica Moldova, în urmă cu două zile, conform surselor G4Media.
Mateea Petrescu, cunoscută inițial ca PR pentru frații Tate, a fost unul dintre consilierii de comunicare pentru liderul AUR, George Simion. Petrescu s-a deplasat sâmbătă în Republica Moldova, potrivit Hotnews.ro, citat de TVR Moldova.
Mateea Petrescu a fost oprită la graniță vreme de trei ore, potrivit informațiilor obținute de HotNews din surse provenind de la autoritățile de la Chișinău. Mateea Petrescu a intrat, după această întârziere la vamă, pe teritoriul Republicii Moldova. Până la această oră nu există un comunicat oficial.
Mateea Petrescu are mai multe întâlniri stabilite în Republica Moldova, printre care și unele cu ”loialii” politicianului pro rus Ilan Șor.
Warning: Undefined array key "v" in /home/cotidianul/public_html/wp-content/themes/jannah/framework/functions/media-functions.php on line 305