VIDEO | Mihai Isac: „Pacea nu se construiește ținând armata în curtea altuia și dând vina pe proprietar”. Cum este mutată responsabilitatea de la Moscova spre Chișinău în narațiunile despre regiunea transnistreană, Găgăuzia și Cobasna
Rusia își menține militarii și munițiile pe teritoriul Republicii Moldova, dar narațiunile promovate de Moscova și de reprezentanții regimului de la Tiraspol încearcă să transfere responsabilitatea pentru lipsa unei soluții asupra Chișinăului. Este una dintre concluziile analistului Mihai Isac, prezentate în cadrul emisiunii „Fake News Alert”. Acesta analizează trei mesaje distincte, lipsa dialogului la nivel înalt cu Tiraspolul, presupusa dispariție a autonomiei găgăuze urmată de un atac asupra regiunii transnistrene și situația munițiilor de la Cobasna, despre care afirmă că ajung la aceeași concluzie prestabilită, Federația Rusă este scoasă din ecuație, iar responsabilitatea este transferată autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
„Trupele sunt rusești, dar vinovat este Chișinău. Avem astăzi trei povești și o singură concluzie prestabilită. Federația Rusă nu are nicio vină, Chișinăul este responsabil pentru ceea ce face, pentru ceea ce nu face și mai ales pentru ceea ce Moscova refuză să facă. Fostul vicepremier Alexandr Muravski spune că fără discuții directe între Maya Sandu și liderul separatist pro-rus Vadim Krasnoselski, nu există soluție. Doar că declarația nu este o soluție indispensabilă, ci doar o opinie. Pe 26 februarie 2026, OSCE a facilitat o reuniune între negociatorii celor două maluri. Dialogul nu începe numai când intră președinta în fotografie. Poți critica strategia Chișinăului, dar nu poți scoate Rusia din ecuație. Retragerea propriilor militari este responsabilitatea Moscovei, nu un premiu pe care Republica Moldova trebuie să-l câștige prin bună purtare. Angajamentul retragerii rusești există de mult timp, dar executarea întârzie. Nici integrarea europeană nu înseamnă abandonarea regiunii. Potrivit vicepremierului Chiveri, zeci de mii de oameni vin zilnic pe malul drept pentru muncă, studii ori tratament. Nu este un sondaj pentru reintegrare, dar este cam multă circulație spre un loc prezentat drept nefrecventabil de așa zisele autorități de la Tiraspol”, a spus Isac.
De la regiunea transnistreană, discursul propagandistic se extinde spre Găgăuzia și România. Isac analizează afirmațiile deputatei ruse Aliona Arșinova, care construiește un scenariu în care pierderea funcției de către Evghenia Guțul ar conduce la dispariția autonomiei găgăuze, la un atac asupra regiunii transnistrene și, în cele din urmă, la absorbția Republicii Moldova de către România.
„O altă poveste vine de la deputata rusă Aliona Arșinova și seamănă deja cu un serial cu mai multe episoade. Întâi dispare autonomia regiunii locuite de comunitatea Găgăuză, apoi Chișinău-l atacă Transnistria, iar România înghite Republica Moldova. Trei catastrofe într-o singură narațiune și nici o demonstrație pentru lanțul care ar trebui să le lege. În realitate, pe 17 august, adunarea populară a Găgăuziei a declarat vacantă funcția de bașcan, după condamnarea definitivă a Evgheniei Guțul.Vorbim de adunarea de la Comrat, nu un decret al Maiei Sandu. A fost declarată vacantă o funcție, nu a fost desființată autonomia. Găgăuzia nu este proprietatea unui politician. Când un demnitar își pierde mandatul, nu dispare și regiunea din atlas odată cu el. Există dispute privind procedurile și raporturile dintre Comrat și Chișinău? Evident că există. Dar o dispută politică sau juridică nu este ordin de atac militar. Poziția oficială a Chișinăului rămâne soluționarea pașnică a conflictului transnistrean. Iar între un scaun vacant la Comrat și presupusă absorbție de către România, în povestea doamnei Arșinova lipsește tocmai demonstrația. A rămas doar coloana sonoră de filme cu dezastre”, a adăugat expertul.
Un alt exemplu invocat de analist este situația depozitului de muniții de la Cobasna. De această dată, responsabilitatea pentru blocaj ar fi transferată Chișinăului, deși munițiile și trupele aparțin Federației Ruse, iar Moscova și-a asumat încă în 1999 angajamente privind retragerea acestora.
„Și ajungem la a treia poveste, Cobasna. Krasnoselski susține că Moscova a propus eliminarea munițiilor, iar Chișinăul nu ar fi făcut nimic. Muniții rusești propune rusești, dar responsabilitatea exclusiv a Chișinăului. Ce convenabil, în august 2019, Serghei Șoigu a anunțat disponibilitatea Federației Ruse de a participa la procesul de distrugere a munițiilor de la Cobasna. Chișinăul a cerut însă ca un asemenea proces să se desfășoare oficial, transparent, cu participare și monitorizare internațională. Și este firesc, o declarație politică nu ține loc de inventar, calendar, procedură tehnică și mecanism de verificare. Ce muniții sunt distruse, în ce termen, cine participă, cine verifică, cine garantează siguranța operațiunii? Acestea sunt întrebări normale într-un proces de dezarmare, nu acte de ostilitate. Cooperarea nu se face prin telepatie diplomatică. Și mai există un angajament, mult mai vechi, asumat de Rusia la Istanbul, în 1999, privind retragerea trupelor până la sfârșitul lui 2002. Suntem în 2026, iar retragerea nu s-a încheiat. O întârziere atât de mare nu se mai explică prin trafic. Nu confundăm dialogul cu ambiția, autonomia cu imunitatea personală și promisiunea cu dezarmarea. La Cobasna, obuzele nu se dezamorsează prin aplauze. Iar pacea nu se construiește ținând armata în curtea altuia și dând vina pe proprietar”, a conchis Mihai Isac.