Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Schimbări la conducerea a patru instituții de stat: Țîbîrnă merge la Fisc, Dodon la APP, Uncuța la CNAM, iar Musteață la AIPA

Guvernul operează schimbări la conducerea a patru instituții importante ale statului. Elena Țîbîrnă pleacă de la Casa Națională de Asigurări Sociale și preia conducerea Serviciului Fiscal de Stat, Ion Dodon pleacă de la Compania Națională de Asigurări în Medicină și va conduce Agenția Proprietății Publice, iar la șefia CNAM vine Andrei Uncuța. Totodată, fostul ministru al Agriculturii Radu Musteață va prelua conducerea Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

Numirile au fost prezentate miercuri, 16 septembrie, de premierul Vasile Tofan, în cadrul ședinței Guvernului. Numirea Elenei Țîbîrnă la conducerea Fiscului a fost anunțată în debutul ședinței. Până acum, aceasta a fost directoare generală a CNAS, instituție pe care o conduce din noiembrie 2019.

Tofan a declarat că una dintre principalele sarcini pentru noua conducere a Serviciului Fiscal de Stat va fi combaterea evaziunii fiscale, fără intensificarea presiunii asupra contribuabililor care își achită corect obligațiile.

„Provocările sunt mari acolo, Fiscul aduce foarte mulți bani la buget. Acolo trebuie să ne focusăm mai mult pe a combate evaziunea și a-i taxa pe cei care nu plătesc taxe sau plătesc insuficient taxe și să nu mergem excesiv la plătitorii buni. Înțeleg că e mai ușor să ridicăm bani acolo unde deja se plătește, dar scopul nostru principal este să combatem evaziunea și, în același timp, cred că o mare provocare pentru Fisc este să fim un partener de încredere, un partener constructiv al mediului de afaceri”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a invocat experiența de aproape trei decenii a Elenei Țîbîrnă în cadrul CNAS și modul în care aceasta a administrat instituția.

„Doamna Țîbîrnă este o doamnă foarte curajoasă. I-a reușit foarte multe la CNAS. Este la CNAS de aproape 30 de ani. Gestionează unul din cele mai mari bugete din țara noastră și înseamnă că la CNAS sunt toate pensiile noastre, toată asistența socială. Sunt circa 800 de mii de beneficiari, un buget de peste 50 de miliarde de lei și dumneaei i-a administrat așa, cu o mână de fier, dacă îmi pot permite să spun, și eu cred că avem nevoie de mâna asta de fier, inclusiv într-un domeniu atât de important ca Fiscul”, a spus Tofan.

O altă schimbare vizează Agenția Proprietății Publice. Instituția urmează să fie condusă de Ion Dodon, care pleacă de la șefia CNAM. Documentele oficiale din acest an îl indică pe Dodon drept director general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Potrivit premierului, experiența acestuia de la CNAM urmează să fie utilizată pentru administrarea proprietății de stat.

„Domnul Dodon vine dintr-un alt domeniu, este un jurist, a fost și judecător, dar pentru o perioadă scurtă de timp. Și domnul Dodon este tot managerul cu așa, cu o mână forte, de care cred că tot avem nevoie în administrarea mai bună a activelor statului. Este un manager curajos, care a reușit multe la CNAM. CNAM este sistemul nostru de asigurare medicală, gestiona acolo circa 20 de miliarde de lei. Deci, când mergem la un spital sau mergem la medicina primară, factura este plătită de CNAM și dumnealui a demonstrat o eficiență mai mare la CNAM și vrem acum să capitalizăm pe cunoștințele, talentele, energia dumnealui în administrarea proprietății publice”, a declarat șeful Guvernului.

Conducerea CNAM va fi preluată de Andrei Uncuța, care a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății și a fost anterior la conducerea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Uncuța era deja președintele Consiliului de administrație al CNAM.

Tofan a declarat că una dintre prioritățile noului șef al CNAM va fi transferarea unei părți mai mari a resurselor către medicina primară, pentru reducerea presiunii asupra spitalelor.

„Domnul Uncuța este cunoscut ca unul din cei mai buni medici neurologi din țara noastră. A fost șeful celui mai mare spital din țară, Spitalul Clinic Republican «Timofei Moșneaga». Ultimul său rol este ca secretar de stat la Ministerul Sănătății și acum și-a asumat provocarea de a aduce un suflu nou la CNAM. Acolo trebuie să ne focusăm pe traseele pacienților. O să mutăm o parte din bugete de la sectorul spitalicesc la asistența primară”, a declarat Vasile Tofan.

A patra schimbare anunțată vizează Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. La conducerea AIPA vine Radu Musteață, fost director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Musteață a ocupat pentru foarte scurt timp și funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare în actualul Guvern. El a fost prezentat în calitate de ministru pe 22 iulie, iar pe 24 iulie și-a dat demisia, la doar două zile după învestire. Premierul Vasile Tofan a acceptat atunci cererea sa de demisie.

Acum, Tofan spune că vrea să folosească experiența acumulată de Musteață la ANSA pentru reformarea modului în care sunt distribuite subvențiile agricole.

„Cu toții înțelegem că provocări în agricultură sunt multe. Avem nevoie de decizii curajoase acolo, să fim pregătiți de retehnologizarea agriculturii noastre, de pregătirea pentru schimbările climatice care sunt astăzi aici și vrem să-l aducem acolo pe domnul Radu Musteață. Pe domnul Radu Musteață îl cunoaștem de la ANSA. Cred că a făcut o treabă bună la ANSA, a reușit acolo să deblocheze foarte multe exporturi pentru multe categorii de produse din Moldova pe piețele europene”, a spus Tofan.

„Mă bucur să îl revăd pe domnul Musteață într-o funcție publică. Dumnealui. Cred că a învățat de la , mă rog, greșeala pe care a comis-o la nominalizarea lui la Ministerul Agriculturii, dar noi nu avem atât de mulți oameni, știți, ca să. Ca să nu îi valorificăm . Și mă bucur mult că îl readucem într-o funcție importantă și cu mare responsabilitate la AIPA. Să fie într-un ceas bun”.

Premierul a precizat că așteaptă ca subvențiile distribuite de AIPA să fie mai bine orientate spre domeniile în care pot produce un impact mai mare.

„Eu cred că disciplina asta pe care a adus-o la ANSA trebuie să o aducă și în distribuția noastră a puținilor bani publici pe care îi avem la AIPA, ca subvențiile să fie mai targetate, mai bine gândite și să meargă acolo unde pot face o schimbare. Deci, acestea sunt cele patru mari schimbări”, a conchis premierul.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button