Valeriu Chiveri acuză Tiraspolul că a „regizat” protestul împotriva noilor reguli fiscale: „Într-o regiune unde frica, represiile și lipsa de drepturi politice constituie o parte a vieții cotidiene, ne imaginăm cu greu că aceste proteste au fost organizate spontan și libere”

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, consideră că protestul organizat în regiunea transnistreană împotriva noilor reguli fiscale aplicate mărfurilor destinate regiunii a fost „regizat” de autoritățile de la Tiraspol. Potrivit oficialului, manifestația ar fi fost organizată pentru a transfera responsabilitatea pentru problemele economice ale regiunii asupra Chișinăului.
Amintim că, ieri, aproximativ 300 de persoane au protestat în stânga Nistrului față de noile reguli fiscale aplicate mărfurilor destinate regiunii transnistrene, potrivit presei din regiune. Participanții au acuzat autoritățile constituționale de la Chișinău de „presiuni economice”.
Valeriu Chiveri susține însă că este puțin probabil ca manifestația să fi fost una spontană, având în vedere situația din regiune.
„Într-o regiune unde frica, represiile și lipsa de drepturi politice și nu doar constituie o parte a vieții cotidiene, ne imaginăm cu greu că aceste proteste au fost organizate spontan și libere. Este evident că sunt regizate și organizate de structurile de la Tiraspol care, prin aceste proteste, încearcă să ascundă incapacitatea și incompetența de a soluționa problemele cu care se confruntă locuitorii din raioanele de est”, a declarat Valeriu Chiveri după ședința Guvernului.
Vicepremierul pentru Reintegrare susține că nu este pentru prima dată când autoritățile de la Tiraspol atribuie Chișinăului responsabilitatea pentru problemele din regiune.
„Nu este pentru prima dată când cei din stânga Nistrului caută vinovați pentru problemele din afara regiunii. Evident, din punctul lor de vedere, Chișinăul este cel care se face vinovat. În același timp, locuitorii din stânga Nistrului și structurile de la Tiraspol, pentru noi, sunt două categorii absolut diferite. Locuitorii din raioanele de est sunt parte esențială din procesul de reintegrare, sunt partenerii noștri și, dacă doriți, aliații noștri pentru promovarea procesului de reintegrare, care prinde un contur tot mai accentuat. Viitorul regiunii se face cu oamenii din regiune, prin dialog, respect, prin identificarea soluțiilor și nu prin acțiuni propagandistice în stilul celor de la Tiraspol”, a mai declarat Chiveri.
Noile reguli fiscale au intrat în vigoare la 1 septembrie și prevăd aplicarea graduală a TVA și a accizelor pentru anumite categorii de mărfuri introduse în regiunea transnistreană. Măsura face parte din procesul de uniformizare a regimurilor fiscale de pe cele două maluri ale Nistrului și de integrare a agenților economici din regiune în cadrul fiscal unic al Republicii Moldova. Tiraspolul contestă noile prevederi și le califică drept presiuni economice asupra regiunii.