VIDEO | Compensații mai mari ca acoperire în sezonul rece. Statul ar putea aloca 2,5 miliarde de lei și vrea să crească numărul beneficiarilor
Mai mulți cetățeni ar putea beneficia de compensații la energie în sezonul rece 2026-2027, în condițiile în care autoritățile iau în calcul un buget de aproximativ 2,5 miliarde de lei pentru acest program. Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, afirmă că suma alocată ar putea fi chiar mai mare decât anul trecut, având în vedere nivelul actual al tarifelor. Compensațiile analizate în prezent ar urma să pornească de la 500 de lei și să ajungă, în funcție de sursa de energie, până la 800-1.000 de lei.
„Statul va acorda compensații cel puțin în limita bugetului de anul trecut, dar în funcție de evoluția prețului, vom căuta și alte surse. Din câte am discutat cu Guvernul, intenția este de a mări numărul de beneficiari în acest an, pentru că tariful deja este mai mare”, a declarat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
Potrivit parlamentarului, parametrii definitivi ai programului urmează să fie stabiliți odată cu pregătirea bugetului pentru anul viitor. Deocamdată, suma discutată pentru finanțarea compensațiilor este de aproximativ 2,5 miliarde de lei.
„Probabil vom avea o majorare a bugetului de compensații. Nu pot spune suma exactă pentru că ministerul acum pregătește legea bugetului pentru anul viitor, dar ar fi vorba de 2,5 miliarde de lei. Iar valoarea compensației care acum se ia în considerare este comparabilă cu cea de anul trecut. Adică, valoarea minimă să fie de 500 de lei, valoarea maximă, în funcție de sursa de energie, între 800 și 1000 de lei”, a punctat Marcel Spatari.
Cererile pentru obținerea compensațiilor vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie, potrivit autorităților.