VIDEO | „Nu cred deloc în această cifră de 60.000”. Ivan Sveatcenko, despre pașapoartele rusești din regiunea transnistreană
Cifra de 60.000 de locuitori din regiunea transnistreană care ar fi solicitat cetățenia Federației Ruse este pusă la îndoială de jurnalistul politic Ivan Sveatcenko. El susține că este greu de crezut că în stânga Nistrului mai există un număr atât de mare de persoane interesate de pașaportul rusesc, în condițiile în care mulți dintre cei care și l-au dorit l-ar fi obținut deja în anii precedenți.
„Nu, eu nu cred deloc în această cifră de 60.000 de persoane. În primul rând, noi nu știm câți locuitori sunt pe teritoriul malului stâng al Nistrului. Cifrele diferă: 600 de mii, 500 de mii, 400 de mii, 300 de mii”, a declarat Sveatcenko.
Jurnalistul spune că există date privind numărul locuitorilor din regiune care dețin documente moldovenești, însă acestea nu arată câte dintre aceste persoane mai locuiesc efectiv în stânga Nistrului.
„Știm numărul cetățenilor Moldovei care au primit documentele noastre, documentele moldovenești ale autorităților constituționale, pe malul stâng al Nistrului. Aceste cifre le știm. Câți dintre ei se află pe teritoriul malului stâng deja nu știm. O parte dintre ei locuiesc de mult timp în altă parte, o parte locuiește pe malul drept, o parte a plecat, și în Europa, și în Rusia. Nu există statistică”, a spus Sveatcenko.
În opinia sa, cifra de 60.000 ridică semne de întrebare și dintr-un alt motiv: persoanele din regiunea transnistreană care și-au dorit cetățenia Federației Ruse au avut posibilitatea să o obțină și anterior.
„Absolut toți locuitorii malului stâng al Nistrului care au vrut să obțină cetățenia rusă au obținut-o deja cu mult timp în urmă. Eu am acolo rude, prieteni, colegi. Știu cum este organizată viața lor. O viață deloc dulce, de la an la an tot mai săracă și mai lipsită de sens. Toți au cetățenie rusă. Este extrem de greu să găsești în regiunea transnistreană 60.000 de oameni care încă nu sunt acoperiți de pașapoarte rusești”, a declarat jurnalistul.
Sveatcenko a comentat și procedura simplificată de acordare a cetățeniei ruse, afirmând că posibilitatea de a obține mai ușor pașaportul Federației Ruse nu reprezintă, în esență, o noutate pentru locuitorii din regiune.
„În ceea ce privește procedura simplificată, eu îmi amintesc propriile încercări de a obține cetățenia Federației Ruse. Era în 2007. Pentru mine funcționa exact același regim simplificat. Adică el există de 20 de ani. Un decret separat al lui Putin este mai degrabă un motiv informațional. În principiu, obținerea cetățeniei Rusiei pentru locuitorii malului stâng și pentru locuitorii Moldovei nu este chiar atât de complicată”, a spus Ivan Sveatcenko.