EXCLUSIV Deputatul Daniel Gheorghe critică aspru Serbia: E o ofensă adusă direct națiunii române! / Problema privind așa-zisa „identitate vlahă”. Paralelă cu „moldovenismul”

Controversa referitoare la identitatea românilor din Serbia revine în prim-plan, iar deputatul PNL Daniel Gheorghe critică dur statul sârb în privința modului în care este tratată comunitatea românească din Valea Timocului. În centrul disputei se află utilizarea sintagmelor „limba vlahă” și „popor vlah”, despre care parlamentarul român subliniază că reprezintă o construcție fără fundament științific și istoric, prin care este contestată identitatea românească a comunității din estul Serbiei.

Declarațiile vin în contextul în care Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a readus în discuție problema protejării identității românești din Serbia, făcând o paralelă cu îndelungata controversă referitoare la așa-zisa „limbă moldovenească” în Republica Moldova.

Prezentând o serie de considerente istorice, parlamentarul liberal Daniel Gheorghe atrage atenția că Bucureștiul trebuie să adopte o poziție mai fermă în dialogul cu Belgradul și să ceară respectarea drepturilor românilor din Serbia, inclusiv în ceea ce privește limba, educația, viața religioasă, cultura și recunoașterea identității naționale.

Într-un interviu acordat în exclusivitate publicațiilor Cotidianul Moldova și Podul, deputatul vorbește despre „o ofensă adusă direct națiunii române” de autoritățile din Serbia și susține că statul român nu ar trebui să accepte compromisuri atunci când este vorba despre identitatea și drepturile comunităților românești din afara granițelor.

În interviul de mai jos, Daniel Gheorghe explică de ce consideră că problema „vlahilor” din Serbia are similitudini cu vechea controversă privind „moldovenismul” și de ce Bucureștiul ar trebui să adauge în mod sistematic rezolvarea acestei chestiuni pe agenda relației cu Belgradul.

Jurnalist: A fost controversa cu „limba moldovenească”, un produs al stalinismului, în Republica Moldova, dar mai avem o situație similară în Serbia, în ceea ce privește „limba vlahă”. Iar acum, Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a pus din nou pe tapet această problemă privitoare la identitatea românească, respectiv cum putem să apărăm identitatea românească în Serbia.

Daniel Gheorghe: Chiar apreciez în mod deosebit atitudinea pe care a avut-o Radu Cosma pe acest subiect. Cunosc foarte bine problematica „limbii vlahe”, care, precum „limba moldovenească”, este o născocire care nu are niciun fundament științific, istoric și juridic.

Fac o mică extrapolare și precizez că am urmărit întregul proces al așa-zisei „limbi moldovenești” în Republica Moldova. Exista de mai mulți ani o decizie a Curții Constituționale, dar nu fusese pusă în aplicare, iar în perioada în care am fost președinte al Comisiei Comune pentru Integrarea Europeană între Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, împreună cu omologii mei de la Chișinău și cu președintele Parlamentului Igor Grosu, am reușit să rezolvăm această situație și, până la urmă, faptul că astăzi limba română a fost repusă în drepturi în Republica Moldova mi se datorează inclusiv mie, lăsând orice modestie la o parte.

În Serbia, în fostul spațiu iugoslav, s-a propagat, tot pe această componentă de mental stalinist, ideea unui așa-zis „popor vlah”. Românii nu și-au spus niciodată „vlahi”. Haideți să fim foarte clari! Denumirea de „vlah” reprezintă un exonim, iar originea acestui cuvânt este mult mai îndepărtată. Primii au fost germanicii care i-au numit „vlahi” pe celți și pe romanici. Apoi, denumirea de „vlah” a fost preluată și de neamurile slave, iar vechile populații din sud-estul Europei, din Peninsula Balcanică, de origine dacoromană și tracoromană, au fost numite cu aceste cuvinte: „vlah” și „valah”. Noi nu ne-am spus niciodată nici „vlahi”, nici „valahi”. Cine zice acest lucru nu cunoaște istoria. Noi ne-am numit întotdeauna români. De altfel, avem o formă veche a cuvântului român, mai exact „rumân”, care se păstrează și astăzi în Valea Timocului. Românii din Valea Timocului folosesc acea formă veche a numelui nostru de neam, care, evident, este aproape dispărută în România de astăzi.

Românii din Valea Timocului, românii din Voievodina sunt români cu drepturi depline și fac parte din același neam românesc cu noi. Nu există nicio diferență de ordin etnic, lingvistic, cultural între românii din România de astăzi și românii din Serbia. Ba chiar pot spune că cine a analizat științific situația românilor din Serbia a văzut foarte clar cum graiurile românești din Banat, în special, iar apoi către sud, dinspre Oltenia, coboară dincolo de Dunăre. Este încă o dovadă a faptului că Dunărea nu a fost o graniță etnică pentru români de-a lungul istoriei, iar acest schimb de cultură, de civilizație între cele două maluri ale Dunării este o constantă a istoriei românești. Această graniță a Dunării nu a fost un hotar de netrecut, ci din contră.

Și faptul că astăzi în Serbia se vorbește despre „limba vlahă” ori despre „poporul vlah” este un lucru deosebit de grav și o ofensă adusă direct națiunii române!

Jurnalist: Cum ar trebui să abordeze statul român această situație?

Daniel Gheorghe: Statul român trebuie să își impună punctul de vedere în relația cu partenerul sârb, care să înțeleagă că vorbim despre o comunitate românească veche, o comunitate cu rădăcini străvechi în Valea Timocului. Acolo au fost inclusiv ctitorii ale lui Mircea cel Bătrân, acolo a fost o continuitate, în acea veche Moesia, a populației autohtone din Balcani. Încă dinainte de venirea slavilor, au fost permanente mutări și, să spunem, micromigrații ale populației românești între cele două maluri, dinspre Oltenia, Transilvania, Banat către Serbia, dinspre Serbia spre Banat și Oltenia în cursul Evului Mediu. A fost un culoar al transhumanței păstorilor români din timpuri străvechi.

Așadar, există o continuitate românească, iar românii de acolo au exact aceleași drepturi pe care trebuie să le aibă și comunitatea sârbă din România și pe care le au, deși nici măcar acolo nu sunt respectate pe deplin, românii din Voievodina, din zona de la nord de Belgrad, care compune și așa-numitul „Banat sârbesc”. Ce vreau să vă spun este că am fost în Timoc și știu foarte bine ce se întâmplă acolo. Cred că statul român ar trebui ca la fiecare discuție cu omologii noștri din Serbia să accentueze foarte limpede că este nevoie ca toate drepturile românilor să fie respectate în Serbia, în deplină consonanță cu ceea ce înseamnă legislația europeană în materie de drepturi ale minorităților și de protecția drepturilor omului. Este un lucru fundamental. Românii de acolo au tot dreptul la biserică în limba lor, au dreptul la învățământ în limba lor, au dreptul la instituții culturale în limba lor, au dreptul la reprezentarea lor în cadrul statului sârb și, de asemenea, au și dreptul de a fi recunoscută propria lor identitate națională românească.

Nu există „popor vlah”, nu există „popor valah”, nu există „limba moldovenească”, nu există „popor moldovenesc”. Noi ne spunem români, respectiv „rumâni”, ca să folosesc și forma regională din Timoc, acolo unde este această controversă cu așa-zișii „vlahi”, ceea ce reprezintă, cum am spus, o idee la fel de stalinistă precum ideea „limbii moldovenești” și a „poporului moldovenesc”.

Ne spunem români și este un concept extrem de vechi, care vine din perioada Imperiului Roman Târziu. Eu l-aș plasa undeva între domnia lui Constantin cel Mare și domnia lui Iustinian, respectiv în lumea aceasta a Constantinopolului, unde denumirile de „roman” și „romeu” au fost adoptate chiar și de grecii din vechiul Imperiu Bizantin. Aceste denumiri reprezentau inițial o identitate care presupunea libertate politică și libertate socială, întrucât asta însemna să fii cetățean roman, indiferent că este vorba despre Imperiul Roman de Apus sau de Răsărit, deoarece discutăm despre o continuitate de aici până la căderea Constantinopolului.

Iar această identitate a localnicilor din spațiul Carpato-Danubiano-Balcanic – această identitate, cristalizată de-a lungul acestor secole în care românii au reușit să-și păstreze continuitatea și ființa națională datorită munților Carpați și a unui anumit stil de viață pentru care Dunărea nu a fost niciodată un zid de netrecut – a devenit încă din Evul Mediu Timpuriu o chestiune de identitate etnică, istorică și culturală pentru noi toți, români sau „rumâni”, cum vreți să spuneți.

Totuși, nu există nici „valahii” ca națiune, nu există nici moldovenii ca națiune, ci suntem o singură națiune, română, și cred că ar trebui să ne respectăm mai mult pe noi înșine și să nu mai acceptăm niciun fel de compromisuri atunci când vine vorba despre identitatea noastră românească, despre drepturile și libertățile fundamentale ale românilor, indiferent de țările în care trăiesc, indiferent de cetățeniile pe care le au și indiferent de trecutul istoric, adesea extrem de tulbure și care a fost foarte vitreg pentru foarte mulți dintre frații noștri, frații noștri din jurul întregii Românii.

Ca să închei, așa cum spunea și Nicolae Iorga: suntem o țară, o Românie, o țară românească înconjurată de români din toate zările.

Vedeți video: