Fragmente ale unei drone au fost depistate în extravilanul localității Briceni. Cetățenii sunt îndemnați să păstreze distanța

Fragmente ale unei drone au fost depistate joi, 24 septembrie, în raionul Briceni. Potrivit Poliției de Frontieră, o patrulă a SPF Briceni a găsit resturile în jurul orei 16:50, la aproximativ 1.700 de metri de linia frontierei de stat, în interiorul țării.
Zona a fost imediat delimitată, iar la fața locului au fost solicitate serviciile specializate. Subdiviziunile responsabile urmează să stabilească toate circumstanțele incidentului.
Poliția de Frontieră precizează că monitorizează situația în comun cu celelalte autorități și menține legătura cu instituțiile competente din Ucraina.
Între timp, oamenii sunt îndemnați să nu se apropie de fragmentele dronelor sau de alte obiecte suspecte și să nu le atingă ori să le mute. Potrivit Poliției, astfel de obiecte pot conține componente periculoase sau elemente nedetonate, care pot exploda și provoca răni grave.
Cetățenii care aud zgomote specifice dronelor sau explozii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să se adăpostească într-un spațiu sigur, în interiorul locuințelor, și să urmărească exclusiv informațiile transmise de autorități.
De asemenea, oamenii sunt rugați să nu se apropie de eventuale resturi ale unor aparate de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112.
One Comment