Fragmente ale unei drone, descoperite în raionul Ștefan Vodă. Autoritățile au securizat zona

Fragmente ale unui aparat de zbor fără pilot au fost depistate în seara de 26 septembrie, în extravilanul satului Volintiri, raionul Ștefan Vodă. Polițiștii de frontieră au ajuns în zonă după ce au fost alertați de localnici.
Potrivit Poliției de Frontieră, fragmentele au fost depistate în jurul orei 20:25, în extravilanul localității. Zona a fost imediat securizată, iar autoritățile au început verificările pentru a stabili circumstanțele incidentului.
Deocamdată, nu au fost oferite informații despre tipul aparatului de zbor sau proveniența acestuia. Poliția de Frontieră anunță că monitorizează situația împreună cu celelalte instituții competente și menține legătura cu autoritățile din Ucraina.
Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie și să nu atingă eventuale resturi ale aparatelor de zbor, muniții sau alte obiecte necunoscute și să sesizeze imediat Serviciul 112.
Amintim că, în dimineața zilei de 26 septembrie, Armata Națională a anunțat că un zbor neautorizat a fost depistat în spațiul aerian al Republicii Moldova, în contextul atacurilor rusești asupra Ucrainei.
Potrivit datelor Armatei Naționale, obiectul a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 11:16, din direcția localității Stepanivka, regiunea Odesa, și a traversat teritoriul național spre segmentul transnistrean. La ora 11:18, acesta a părăsit spațiul aerian al țării în direcția regiunii Odesa.