Ministrul Energiei anunță că Energocom renunță la sediul pentru care plătea peste 6 milioane de lei anual

Energocom își va schimba sediul, după ce compania de stat a ajuns să achite circa 6,37 milioane de lei anual, fără TVA, pentru închirierea unui spațiu de peste 2200 de metri pătrați. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care susține că, deși chiria are un impact redus asupra tarifului la gaze, „obligația de transparență” rămâne. Banii pentru chirie ajung la o companie controlată de omul de afaceri Arcadie Topalo, care figurează într-un dosar penal pentru spălare de bani și evaziune fiscală și a fost condamnat anterior pentru infracțiuni similare.
„În cazul sediului Energocom, am examinat încă o dată argumentele care au stat la baza alegerii. Chiria reprezintă mai puțin de un ban în prețul unui metru cub de gaz, dar impactul redus asupra tarifului nu anulează obligația de transparență. Astfel, Consiliul de administrare al Energocom a decis marți rezilierea contractului precedent și mutarea sediului întreprinderii”, a scris Dorin Junghietu pe rețelele sociale.
Ministrul a subliniat, totodată, că gazul nu s-a scumpit pentru că Energocom are un anumit sediu sau din cauza salariilor angajaților. Potrivit acestuia, peste 70% din tariful final reprezintă costul gazelor cumpărate de pe piața internațională, iar, în ultimele luni, prețurile europene au crescut cu peste 40%, pe fundalul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al reducerii livrărilor de gaze lichefiate.
„Înțeleg nemulțumirea oamenilor. Un tarif de peste 26 de lei pentru un metru cub de gaze este greu pentru orice familie și nu voi încerca să conving pe nimeni că nu este așa. Dar una este să ceri explicații și alta este să folosești factura oamenilor pentru a răspândi minciuni”, a specificat Dorin Junghietu.
La acuzațiile unor politicieni din opoziție că gazele trebuiau cumpărate „ieftin și din timp”, ministrul a precizat că achizițiile s-au făcut conform unei strategii aprobate și prin proceduri competitive – „pentru a nu paria întreaga securitate a țării pe prețul unei singure zile”. Potrivit lui Dorin Junghietu, contractele au avut prețuri indexate la prețul mediu al bursei din luna precedentă livrărilor.
„Este ușor să indici astăzi, pe un grafic, ziua în care prețul a fost cel mai mic. Achizițiile pentru o țară nu se fac însă ca un pariu la bursă și nimeni nu știe dinainte când începe un război, când se blochează o strâmtoare sau când dispar de pe piață volume importante de gaze lichefiate”, a explicat ministrul.
Menționăm că această decizie vine la scurt timp după ce o investigație publicată de Ziarul de Gardă a scos la iveală faptul că Energocom plătește lunar aproximativ 530 000 de lei pentru chiria sediului în care își desfășoară activitatea din toamna anului 2025. Compania, deținută integral de stat, achită pentru spațiul de peste 2200 de metri pătrați circa 6,37 milioane de lei anual, fără TVA.
Aceeași investigație arată că banii achitați pentru chirie ajung în conturile afaceristului Arcadie Topalo, figurant într-un dosar penal pentru spălare de bani și evaziune fiscală și condamnat anterior pentru infracțiuni similare. Instanța a stabilit că Topalo se face vinovat de prejudicierea statului cu 36 de milioane de lei.