Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Compensațiile la energie ar putea ajunge la mai multe gospodării, dar criteriile devin mai stricte. Natalia Plugaru: Se analizează mașina, banii din bancă, dividendele și prezența în țară

Cel puțin 620.000 de gospodării ar urma să primească și în această iarnă compensații pentru energie, iar autoritățile analizează inclusiv posibilitatea majorării ajutorului maxim, în contextul scumpirii gazelor. În paralel, Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru a direcționa banii către familiile considerate cele mai vulnerabile- ar putea fi reduse plafoanele pentru veniturile din dividende și dobânzi, iar deținerea unei mașini relativ noi ar putea deveni criteriu de excludere. Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, spune că programul va continua timp de cinci luni, din noiembrie până în martie, iar numărul final al beneficiarilor și valoarea ajutorului vor depinde de resursele bugetare și de eventualul sprijin al partenerilor externi.

„Înțeleg îngrijorarea, pentru că și noi avem această cumva stare de îngrijorare odată cu creșterea prețurilor, pentru că noi, atunci când am finalizat sezonul de compensație în martie anul acesta, prețul era de 14 lei pe gaz pe metru cub și cumva toate estimările pentru sezonul următor în ceea ce privește compensațiile au vizat iată, acest preț Și intenția era să continuăm, pentru că noi am început programul de compensație în 2022, atunci când a lovit criza cea mare, când numărul de gospodării beneficiare a fost practic 900 de mii. Pentru că prețurile au crescut atât de brusc, cu practic 80% la gaze, înțelegem că nu putem să lăsăm oamenii așa în iarnă. Și revenim acum la ideea de cel puțin de a nu coborî, adică cumva linia roșie este acel 620.000 de gospodării care au beneficiat în sezonul precedent și ne uităm ce alte categorii sau ce nivel de venituri ca să oferim mai mult”, a spus Natalia Plugaru în cadrul unei emisiuni de la TV8.

Compensațiile vor fi acordate pentru perioada noiembrie-martie, iar pragul de 620.000 de gospodării este considerat în prezent nivelul minim de acoperire.

„Cu siguranță, ceea ce putem să spunem este că, unu, compensațiile vor continua din noiembrie până în martie, cinci luni de zile. Numărul de gospodării va fi cel puțin 620.000 sau chiar mai mult”, a precizat ministra.

În același timp, Ministerul analizează modificarea criteriilor de eligibilitate. Unul dintre acestea vizează veniturile din dividende, plafonul discutat urmând să scadă de la 300.000 la 200.000 de lei.

„Acum vrem să reducem și să spunem 200.000. Adică, dacă ai mai mult de 200, deja cumva încerci să achiți facturile, înțelegând că probabil și la acești oameni le va fi greu, dar va trebui să țintim cei mai vulnerabili”, a explicat Plugaru.

Autoritățile iau în calcul și o eventuală creștere a valorii compensațiilor. În sezonul precedent, acestea au fost cuprinse între 500 și 1.000 de lei, iar media a fost de aproximativ 750 de lei pentru o gospodărie.

„Cu siguranță, nu vom scădea mai puțin de 500. Aici, cu limita maximă, la fel ne gândim dacă rămânem sau vom avea posibilitatea să un pic creștem”, a declarat ministra.

O altă variantă analizată este eșalonarea plăților, precum și introducerea unor mecanisme care să prevină deconectarea gospodăriilor în perioada rece din cauza restanțelor.

„Să ne asigurăm că nu există, nu știu, deconectări, întreruperi pentru neplată sau pentru întârziere. Adică putem să analizăm și această prevedere, ca să ne asigurăm că gospodăriile nu doar că au posibilitatea sau nu să achite, dar să nu fie nici deconectate de la căldură pe perioada iernii”, a explicat Natalia Plugaru.

Printre noile criterii discutate se numără și vechimea automobilului deținut de solicitant. O mașină cumpărată relativ recent ar putea duce la pierderea dreptului la compensație.

„Anul acesta discutăm și despre introducerea un criteriu care ar ține de deținerea unui automobil care este, de exemplu, mai tânăr de trei ani sau cinci ani. Pentru că, dacă în ultimii trei ani ai avut posibilitatea să iei un automobil, da, în perioade destul de complicate au fost ultimii ani, deci cumva ar trebui să te descalifici. Și, apropo, noi am verificat acest criteriu în acei 62 0000 de anul trecut, destul de puțini au o mașină nouă”, a declarat ministra.

Verificarea solicitanților se face printr-un sistem electronic conectat, potrivit Nataliei Plugaru, la 13 sisteme naționale, printre care cele ale Poliției de Frontieră, băncilor, Casei Naționale de Asigurări Sociale, Fiscului și cadastrului. Inclusiv prezența efectivă a solicitantului în Republica Moldova poate conta.

„Este un sistem electronic care este conectat cu 13 sisteme naționale, inclusiv, apropo, Poliția de Frontieră. Deci, dacă noi vedem că tu nu te-ai aflat mai mult de trei luni pe teritoriul țării, dar soliciți compensația, tu n-o primești, pentru că tu nu ești pe teritoriul țării”, a spus ministra.

Plugaru susține că înăsprirea criteriilor urmărește concentrarea bugetului disponibil asupra gospodăriilor care au cea mai redusă capacitate de a suporta facturile din sezonul rece.

„Trebuie să ne gândim la oamenii care nu au această șansă, nu au această posibilitate, pentru că, dacă dăm și la aceste persoane, dăm mai puțin la celelalte. Adică e un buget pe care va trebui să-l scoatem din bugetul de stat, care, în mod normal, poate, nu știu, ar trebui să meargă în infrastructură, în școli, în grădinițe, dar va trebui și trebuie să ajutăm oamenii pe perioada rece a anului”, a conchis Natalia Plugaru.

Guvernul a alocat 550 de milioane de lei pentru programul de compensații la încălzire din sezonul rece următor. Premierul Vasile Tofan a anunțat că Executivul analizează și identificarea unor surse suplimentare de finanțare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button