Socialiștii și politicienii care întrețin reflexele pro-ruse în Republica Moldova tratează limba română drept un adversar. Îi contestă numele, îi atacă statutul și cer derogări când cunoașterea ei devine condiție pentru accesul la putere. Scandalul privind candidații la funcția de bașcan dezvăluie aroganța unei clase politice obișnuite să pretindă funcții fără să accepte obligațiile lor.
Grigore Uzun a oferit demonstrația cea mai brutală. Pe 21 septembrie, deputatul socialist a anunțat că nu va candida, deoarece nu cunoaște limba cerută de lege. Apoi a proclamat imperial: „Eu consider că este limba moldovenească, a fost și este”. Domnul Uzun nu cunoaște limba, dar își permite să-i dicteze identitatea.
Aceasta este obrăznicia politică ridicată la rang de program. În loc să recunoască o lipsă personală și să o corecteze, Uzun transformă cerința într-o agresiune împotriva comunității. Își ascunde nepregătirea în spatele alegătorilor și le prezintă propria limitare ca pe o nedreptate colectivă.
Iar Igor Dodon admite că viitorul bașcan trebuie să cunoască limba statului, însă a cerut amânarea condiției cu patru ani. Competența poate aștepta, puterea trebuie obținută acum. Socialiștii revendică astfel încă un mandat în care candidații lor să beneficieze de indulgență.
Privilegiul dus la Curtea Constituțională
PSRM a cerut Curții Constituționale eliminarea condiției cunoașterii limbii române pentru candidații la conducerea Găgăuziei. A invocat dreptul de a fi ales și legea specială a autonomiei. Politic, obiectivul era limpede și anume adaptarea exigențelor funcției la candidații partidului pro-rus. Demnitatea publică urma să fie croită după limitele celor care o doresc.
Pe 2 octombrie, Curtea a respins sesizarea și a declarat constituțională prevederea. Bașcanul trebuie să comunice direct cu autoritățile centrale, iar româna are statut oficial inclusiv în autonomie. Folosirea ei în corespondența cu instituțiile din afara Găgăuziei este prevăzută de cadrul legal în vigoare încă din 1995.
Socialiștii se comportă de parcă româna ar fi sosit ieri la Comrat și ar fi ocupat abuziv administrația. Această falsă surprindere întreține un mesaj toxic și anume că statul ar trebui să se adapteze permanent politicienilor care îi resping limba. Respectul față de alegători ar cere exact contrariul.
Dreptul de a candida presupune îndeplinirea unor condiții. Cetățenii au și ei dreptul la conducători capabili să înțeleagă documente, să negocieze și să răspundă în limba oficială. În schimb, PSRM transformă lipsa acestei competențe într-un privilegiu electoral și îi cere statului să îl protejeze.
Cernev și boicotul din interiorul statului
Serghei Cernev adaugă acestei sfidări o contradicție și mai gravă. Într-o emisiune difuzată de NTS pe 9 septembrie, șeful Oficiului Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a îndemnat la boicotarea alegerilor pentru bașcan. Invocând inclusiv condiția cunoașterii limbii române, a declarat: „Eu nu voi merge” și le-a cerut candidaților și electoratului din regiune să boicoteze scrutinul.
Un reprezentant al statului prezintă aplicarea unei reguli legale drept motiv pentru blocarea participării electorale. În loc să contribuie la funcționarea instituțiilor, alimentează contestarea lor. Guvernul trebuie să explice cum poate apăra autoritatea statului când propriul reprezentant în autonomie îi subminează public credibilitatea.
Faptul că asemenea mesaje vin din interiorul administrației arată cât de adânc este tolerată sfidarea limbii române. Chișinăul nu poate cere cetățenilor respectarea regulilor și, simultan, să treacă sub tăcere îndemnurile propriilor funcționari la boicotarea alegerilor organizate în baza acestor reguli.
În termeni politici, asemenea poziții servesc influenței ruse, respectiv întrețin ruptura dintre Comrat și Chișinău și împiedică integrarea printr-o limbă comună. Vechea ficțiune sovietică a unei limbi „moldovenești” separate rămâne instrumentul celor care vor să țină Republica Moldova captivă într-o identitate construită împotriva românității.
Învățarea limbii române deschide accesul la educație, muncă și instituții. Politicienii care o prezintă drept amenințare își apără controlul asupra unei comunități izolate. Uzun contestă numele, socialiștii atacă obligația, Cernev cere boicot. Aceste gesturi converg într-un război politic împotriva limbii române. Statul trebuie să înceteze să recompenseze sfidarea cu funcții și excepții.
