Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Jurnalista Alina Radu, despre urările matinale ale lui Dodon cu ocazia zilei lui Putin: „Un politician cu abonament la kuliokul din Kremlin îi scrie, neobosit, felicitări”

Mesajul transmis de Igor Dodon lui Vladimir Putin cu ocazia zilei de naștere a liderului de la Kremlin a provocat o reacție din partea jurnalistei Alina Radu. Fostul președinte al Republicii Moldova și actualul deputat socialist i-a urat lui Putin „multă sănătate, putere, bunăstare și succes” și a vorbit despre Rusia drept un stat pe care mulți moldoveni continuă să-l considere „partener strategic și prieten”. Alina Radu a postat, pe pagina sa de Facebook, o cronologie în care amintește asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaya, războaiele purtate de Rusia și eliminarea opozanților Kremlinului. Politkovskaia a fost ucisă la Moscova chiar pe 7 octombrie 2006, iar pe numele lui Putin există în prezent un mandat de arest emis de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război privind deportarea și transferul ilegal al copiilor ucraineni.

„Exact cu 20 de ani în urmă, la 7 octombrie 2006, de ziua lui Putin, jurnalista de investigație Anna Politkovskaya a fost omorâtă la Moscova, în lift, în timp ce urca spre propria locuință, unde o așteptau copiii ei.

Cu doi ani înainte, în 2004, se întâmplase masacrul de la școala din Beslan. Anterior cu alți doi ani, în 2002, se producea masacrul din teatrul Nordost de la Moscova.

În 2008 Putin a organizat un război neanunțat în Georgia, unde au murit sute de georgieni atacați de militarii ruși. În paralel, în Rusia, erau omorâți, pe rând, opozanții politici. Jurnaliștii erau reduși la tăcere.

În 2014 armata rusă a lui Putin a preluat Crimeea, care, potrivit tuturor acordurilor și hărților oficiale aparținea Ucrainei.

În 2015 a fost împușcat în spate Boris Nemțov, chiar în preajma Kremlinului.

În 2022 Putin pornește un război interminabil, de ocupare a teritoriilor, în Ucraina. Sunt omorâți mii de cetățeni în casele lor din orașele și satele ucrainene, copiii sunt răpiți și duși în Rusia.

Omenirea nu mai știe ce să facă să-l oprească pe Putin de la noi și noi crime. Există și un tribunal internațional care a emis mandat de arest pe numele lui Putin pentru nenumăratele sale crime.

Cu toate acestea, an de an, un politician cu abonament la kuliokul din Kremlin și cu salariu din parlamentul de la Chișinău îi scrie, neobosit, felicitări de ziua lui Putin și îi urează mai mult, tot mai mult”, a scris jurnalista.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button