Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | O profesoară din Găgăuzia le recomandă elevilor să meargă la Alabuga, în Rusia, pentru studii și muncă la complexul unde sunt produse dronele „Geran”

O profesoară de la o școală din Găgăuzia le-a recomandat elevilor de clasa a IX-a să ia în calcul continuarea studiilor la „Alabuga”, prezentând posibilitatea de a învăța și de a câștiga bani în Rusia. În discursul surprins într-o înregistrare video ajunsă în posesia UNU TV nu este menționată însă legătura complexului Alabuga din Tatarstan cu producerea dronelor militare folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei.

În materialul prezentat elevilor, Alabuga este promovată drept o oportunitate care le-ar oferi studii gratuite, posibilități de carieră și venituri de aproximativ 1.000 de euro.

„Va trebui să decideți ce să faceți mai departe. Iar într-o țară în care totul se schimbă și totul se scumpește, nu este atât de simplu să faceți această alegere. Nu știu ce vă așteaptă mai departe. De aceea, luați în considerare varianta Alabuga care vi se propune. Acolo veți putea și să câștigați, și să învățați, iar cu actele, dacă va fi nevoie, vă vor ajuta”, le spune profesoara elevilor.

Contactat de Cotidianul.md, Ministerul Educației și Cercetării a condamnat ferm promovarea în școli a unor programe care ar putea implica elevii în activități legate de industria militară.

„Ministerul Educației și Cercetării condamnă ferm orice formă de propagandă a războiului în instituțiile de învățământ, precum și orice tentativă de atragere a elevilor în programe sau activități care i-ar putea implica în susținerea industriei militare. Școala trebuie să promoveze pacea, respectul pentru viață și demnitatea umană și să asigure un mediu sigur pentru fiecare copil”, se arată în răspunsul oferit redacției.

Ministerul califică drept „deosebit de îngrijorătoare” informațiile privind promovarea programului în fața minorilor.

„Promovarea în fața minorilor a unor asemenea oferte, prezentate drept oportunități de studii și câștig, poate expune copiii unor riscuri grave de manipulare, recrutare și exploatare. Încrederea elevilor în cadrele didactice nu poate fi utilizată pentru a-i atrage în activități care le-ar putea pune în pericol siguranța”, precizează MEC.

Instituția amintește că Codul de etică al cadrului didactic interzice propaganda militaristă în procesul educațional și obligă profesorii și conducerile instituțiilor să protejeze sănătatea fizică, psihică și morală a elevilor, inclusiv împotriva exploatării.

Dacă verificările vor confirma încălcarea Codului de etică, Ministerul precizează că poate fi propusă aplicarea unei sancțiuni disciplinare. În cazul în care vor fi constatate posibile încălcări contravenționale sau penale, pot fi sesizate instituțiile competente.

„Ministerul solicită tuturor instituțiilor de învățământ să manifeste maximă vigilență față de ofertele externe de studii, stagii, instruire sau angajare promovate în rândul elevilor și să se asigure că acestea nu contravin legislației și interesului superior al copilului”, se mai arată în reacția transmisă Cotidianul.md.

Ce este Alabuga și ce legătură are cu războiul Rusiei

„Alabuga” este o zonă economică specială din Republica Tatarstan, Federația Rusă. Complexul a devenit una dintre platformele importante ale industriei ruse de drone. Departamentul Trezoreriei SUA a stabilit că zona economică Alabuga are un contract cu armata rusă pentru asamblarea dronelor Geran-2, versiunea rusească a modelului iranian Shahed-136, și pentru localizarea în Rusia a producției componentelor acestora. Autoritățile americane susțin, de asemenea, că elevi minori ai instituției afiliate Alabuga Polytech au fost folosiți la asamblarea dronelor de atac.

În paralel cu producția militară, Alabuga desfășoară campanii ample de atragere a tinerilor, inclusiv din afara Rusiei. Chiar site-ul oficial al programului „Alabuga Start СНГ” include Republica Moldova printre țările din care sunt căutate candidate. Programul se adresează fetelor cu vârste între 16 și 22 de ani, inclusiv absolventelor a doar nouă clase. Sunt promise pregătire profesională, zbor gratuit în Rusia, cazare, asigurare medicală și salarii care pornesc, potrivit ofertei actuale, de la aproximativ 108.725 de ruble.

Pagina destinată statelor CSI prezintă Alabuga în primul rând prin prisma salariilor, carierei, studiilor și condițiilor de trai. Printre specializările promovate apare inclusiv cea de „operator de producție”, însă pagina de recrutare destinată tinerelor din Moldova și celelalte state CSI nu explică legătura complexului cu fabricarea dronelor militare.

O investigație Associated Press a documentat anterior modul în care tinere din mai multe țări au fost atrase în Rusia prin programul „Alabuga Start”. Unele dintre acestea au relatat că se așteptau la activități de studiu sau locuri de muncă civile, dar au ajuns să lucreze la asamblarea dronelor de concepție iraniană. Investigația a descris ture lungi, supraveghere strictă și expunere la substanțe chimice, în timp ce campaniile de recrutare de pe rețelele sociale prezentau programul într-o imagine optimistă și nu explicau natura militară a producției.

În martie 2026, The Insider, citând o investigație T-Invariant, a relatat că Alabuga Polytech și zona economică specială au lansat o nouă campanie masivă de recrutare a minorilor. De această dată, materialele promoționale arătau deschis adolescenți care vorbeau despre munca la asamblarea dronelor Shahed și prezentau inclusiv halele în care sunt produse aparatele de zbor.

Dimensiunea internațională a recrutării a ajuns și în atenția autorităților occidentale. În mai 2026, Marea Britanie a sancționat mai multe persoane și o companie implicate în recrutarea de cetățeni străini pentru „Alabuga Start”. În motivarea sancțiunilor, autoritățile britanice afirmă că programul folosește practici înșelătoare pentru a atrage persoane din afara Rusiei, iar acestea ajung să contribuie la producerea dronelor militare utilizate ulterior ca aparate de atac și recunoaștere în Ucraina.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button