Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Expertul Radu Burduja susține inițiativa Maiei Sandu privind producția de drone: „Un agresor nu atacă un stat pentru că acesta se poate apăra, ci pentru că îl consideră slab” / „Neutralitatea nu înseamnă dezarmare și nici interdicția de a avea o industrie de apărare”

Prevederea constituțională referitoare la neutralitatea Republicii Moldova nu reprezintă un impediment juridic în ceea ce privește dezvoltarea unei industrii de apărare, subliniază Radu Burduja, fost Secretar General al Ministerului Apărării și fost Reprezentant al Chișinăului la NATO și Uniunea Europeană, în prezent director executiv al Institutului Euroatlantic pentru Consolidarea Rezilienței (IEACR). Precizările au fost făcute într-un interviu publicat astăzi de Gândul. 

„Neutralitatea prevăzută de articolul 11 din Constituție înseamnă neparticiparea la alianțe militare și interzicerea staționării trupelor străine pe teritoriul nostru. Nu înseamnă dezarmare și nici interdicția de a avea o industrie de apărare. Un stat neutru trebuie să fie capabil să-și apere singur neutralitatea, altfel ea rămâne o declarație pe hârtie. Elveția și Austria sunt neutre și au industrii de apărare respectate. Austria, de exemplu, produce de ani buni drone folosite de forțe din întreaga lume. Suedia și Finlanda și-au construit companiile de top din domeniu în deceniile de neutralitate, nu după aderarea la NATO.

Am discutat exact această temă la sfârșitul lui septembrie, la Cyprus Forum, la Nicosia. Într-o Europă în care războiul hibrid se dă zilnic, neutralitatea fără capacitate devine vulnerabilitate. Condiția este ca producția să servească apărării propriilor interese, să respecte dreptul internațional și regimurile de control al exporturilor”, punctează expertul.

De asemenea, Radu Burduja evidențiază că nu construirea unui ecosistem de apărare atrage atacuri, ci, dimpotrivă, absența unui astfel de sistem poate reprezenta o invitație la agresiune militară din partea Rusiei. Astfel, expertul respinge ideea că simpla existență a unei industrii de apărare ar transforma statul într-o țintă. Totodată, Radu Burduja subliniază că, din rațiuni preventive, facilitățile de producție a dronelor, dar și alte obiective industriale, ar trebui să fie „organizate dispersat”, pentru a fi protejate de potențiale atacuri militare, „ca orice infrastructură critică”. 

„O țară nu devine țintă legitimă doar pentru că produce ceva pentru propria apărare. A sugera contrariul riscă să inducă publicul în eroare și, fără să vrea, preia exact narațiunea pe care propaganda rusă o promovează de ani buni la Chișinău.

Să ne uităm în jur. România produce drone, produce muniție și asamblează la București transportoarele blindate Piranha. Polonia, Cehia, Bulgaria, Slovacia, practic toate statele din regiune au industrie de apărare. Nimeni nu le lovește fabricile. Apoi, un ecosistem al industriei de apărare nu înseamnă doar drone. Înseamnă software, componente electronice, piese de schimb, semiconductoare, sisteme de comunicații. Sunt produse cu dublă utilizare, care servesc la fel de bine agriculturii, energeticii sau situațiilor de urgență. Asta construim prin ReSTeH: o ramură economică modernă, nu o țintă.

Mai mult, acest sector trebuie gândit de la început ca unul orientat spre export și bine integrat în lanțurile valorice europene. Piața internă a Moldovei este mică. Bugetul apărării e de sub 1% pe an, iar o industrie construită doar pentru comenzile statului nu ar fi viabilă. Integrată însă în lanțurile de aprovizionare ale industriei europene de apărare, inclusiv prin parteneriate precum memorandumul semnat cu ROMDEF, ea poate crea locuri de muncă bine plătite. Poate ține acasă inginerii și specialiștii noștri și poate aduce bani la buget din exporturi. Evident, are și o dimensiune strategică: în caz de necesitate, ne asigură un grad de autosuficiență în echipamente, armament, piese de schimb și muniție. Astfel nu depindem în întregime de livrări din exterior într-un moment de criză.

Logica e de fapt inversă. Un agresor nu atacă un stat pentru că acesta se poate apăra, ci pentru că îl consideră slab: fără echipamente, fără industrie, fără armament și fără prieteni. Ucraina a fost atacată în 2014, când avea statut de stat nealiniat, și din nou în 2022, pentru că Moscova a mizat că va fi slabă, singură și lipsită de sprijin extern. S-a înșelat, dar prețul este uriaș. Slăbiciunea provoacă agresiunea; capacitatea o descurajează.

Sigur, dacă, Doamne ferește, ne-am trezi cu războiul la ușă sau cu o agresiune directă, astfel de obiective ar trebui organizate dispersat și protejate ca orice infrastructură critică. Dar asta este planificare prudentă pentru un scenariu extrem, nu un argument împotriva dezvoltării industriei. Construirea unui ecosistem de apărare nu atrage atacuri. Lipsa lui le invită”, precizează fostul secretar general de stat al Ministerului Apărării.

Pe de altă parte, Radu Burduja explică faptul că, în mod previzibil, Rusia va întreprinde o serie de acțiuni maligne în contextul eforturilor Republicii Moldova de a-și dezvolta industria de apărare.

„Pericolul real pentru Moldova nu este producția de drone, ci incapacitatea de a ne apăra de ele. Dronele rusești ne traversează deja spațiul aerian și cad în câmpuri, pe acoperișuri de blocuri și lângă case.

Pe 13 mai, o dronă de tip Shahed a străbătut ilegal întregul teritoriu național, de la nord la sud. Toate acestea se întâmplă fără ca noi să producem ceva. Faptul că nu suntem în NATO nu ne-a ferit de aceste riscuri. Dimpotrivă, ne obligă să ne bazăm mai mult pe forțele proprii.

Riscuri există și trebuie gestionate onest. Rusia va folosi tema în propagandă, cu mesaje de tipul «Moldova se militarizează» sau «vor să ne târască în război». Pot apărea tentative de spionaj, sabotaj sau atacuri cibernetice asupra companiilor din domeniu. Fără control strict, riscăm și scurgeri de tehnologie spre actori nedoriți. Răspunsul este o industrie construită transparent. Ea trebuie să fie orientată spre sisteme defensive (interceptoare, antidrone, război electronic), cu control parlamentar, cu reguli de export aliniate la cele ale UE și cu verificarea strictă a investitorilor și a beneficiarilor finali”, menționează Radu Burduja. (citiți AICI interviul complet)

Amintim că, în iunie 2026, președinta Maia Sandu a declarat într-un interviu că Republica Moldova trebuie să înceapă să producă drone „care să intercepteze și să doboare aparatele de zbor care ne amenință securitatea”.

„Pe de o parte, statul trebuie să producă aceste drone și anti-drone, dar, pe de altă parte, trebuie să permitem și sectorului privat”, a continuat Maia Sandu, admițând astfel că statul nu dispune de tehnologiile noi necesare și nici de suficienți experți în domeniu, „dar sunt investitori străini care au aceste tehnologii, doar că legea nu permite astăzi”.

Președinta a mai zis că Republica Moldova ar putea beneficia și de experiența Ucrainei, care a construit una dintre cele mai dezvoltate industrii de drone.

„O să încercăm să obținem și de la ei tehnologia în măsura în care noi avem capacitate, pentru că, ca să poți să faci ceva cu tehnologia aceea, trebuie întâi să creezi aici o echipă de minimă expertiză cu care să se lucreze”, a declarat șefa statului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button