EXCLUSIV Economia așa-zisei Transnistria se prăbușește: exporturile au scăzut cu 17%, iar industria cu 25%. Detaliile

În 2026, economia așa-zisei Transnistrii nu a reușit să iasă din declin. Dimpotrivă, criza economică s-a adâncit de la o lună la alta. În primele opt luni, exporturile au scăzut cu 17%, în timp ce producția industrială a coborât cu 25% sub nivelurile din 2024. Aceste cifre au fost anunțate de Alexander Rosenberg, șeful așa-zisului guvern-fantomă de la Tiraspol, în cadrul unei ședințe a închipuitului „cabinet de miniștri”.

Cum se stinge economia acestei regiuni nerecunoscute de nimeni pe plan internațional și la ce se pot aștepta locuitorii din așa-zisa Transnistria? Aflați în cele ce urmează.

În 2024, exporturile așa-zisei Transnistrii s-au menținut la nivelul de 722,8 milioane de dolari. La acea vreme, cifrele păreau relativ stabile, întrucât economia abia începea să-și revină după pandemia de coronavirus.

Totuși, în 2025, sistarea tranzitului de gaze prin teritoriul ucrainean a provocat prăbușirea întregului sector industrial al regiunii. Volumele exporturilor s-au prăbușit cu 40% peste noapte, scăzând la doar 436 de milioane de dolari. Scăderea a continuat și în 2026; în perioada ianuarie-august a acelui an, exporturile din regiunea nerecunoscută au scăzut cu încă 17%.

Întreprinderile vând în străinătate cu 17% mai puține mărfuri decât în urmă cu un an și cu 57% mai puțin decât acum doi ani. Această situație a afectat în mod deosebit industria metalurgică și industria ușoară, precum și alte sectoare care depind în mod tradițional de piețele externe.

În perioada ianuarie-august 2025, exporturile așa-zisei Transnistrii au totalizat 272,8 milioane de dolari. O scădere de 17% în intervalul ianuarie-august 2026 înseamnă că întreprinderile industriale din regiune au exportat mărfuri în valoare de 227 de milioane de dolari în primele opt luni ale anului curent. Astfel, doar în primele opt luni ale anului 2026, așa-zisa Transnistrie a pierdut aproape 47 de milioane de dolari din veniturile din exporturi comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Sectorul industrial al regiunii separatizate de ruși a suportat greul crizei economice. În primele opt luni ale anului 2026, producția industrială a scăzut cu 25% față de aceeași perioadă a anului 2024. Malul stâng al Nistrului produce mult mai puține bunuri decât înainte de criza energetică, o tendință care afectează direct cifrele privind exporturile.

Chiar și fabricile care au reușit să supraviețuiască nu funcționează la capacitate maximă. Utilajele stau nefolosite, halele de producție sunt pe jumătate goale, iar comenzile din partea cumpărătorilor externi au devenit tot mai rare. În cadrul sectorului industrial, există un risc tot mai mare de concedieri și de trecere a angajaților la un program de lucru cu fracțiune de normă.

După un an 2025 dificil, în care exporturile au scăzut cu 40%, iar producția industrială cu 27%, separatiștii sperau într-o redresare cel puțin parțială. În schimb, anul 2026 a adus continuarea declinului: în primele opt luni, exporturile au scăzut cu încă 17%, iar producția industrială cu 25% față de anul 2024.

Scăderea exporturilor și a producției industriale reduce în mod direct veniturile bugetelor locale. Cu cât fabricile locale produc mai puțin, cu atât sunt mai mici veniturile provenite din impozitul pe profitul companiilor, din taxe vamale și din alte taxe aferente activităților economice. Tocmai de aceea, în 2026, pretinsele ”autorități” de la Tiraspol au fost nevoite să reducă cheltuielile cu peste un miliard de ruble transnistrene și să aloce aproape toate fondurile rămase pentru plata salariilor în ”sectorul public”, a pensiilor și a prestațiilor sociale.

Această situație a eliminat posibilitatea creșterii salariilor în sectorul industrial. În practică, muncitorii din fabrici au început să câștige semnificativ mai puțin. Salariile reale scad pe măsură ce volumele de producție se reduc, întrucât o mare parte din remunerația muncitorilor din industria regiunii este direct legată de volumul de producție realizat de fiecare angajat.

Totodată, în anul 2025 au încetat plățile de bonusuri în toate întreprinderile industriale. Pe parcursul anului 2025, aproximativ 60% din forța de muncă din sectorul industrial al așa-zisei Transnistrii a lucrat cu normă parțială. Pentru familiile care depindeau de veniturile din industrie sau de cele provenite de la întreprinderi orientate spre export, acest lucru a dus la scăderea câștigurilor și la sărăcire.

De menționat că sectorul industrial al regiunii angajează circa 20.000 de persoane, aproximativ una din șase persoane din totalul celor angajate în economia locală. Totuși, în urmă cu doi ani, în 2024, sectorul avea 22.000 de angajați; până în 2025, această cifră a scăzut la aproximativ 21.000.

Conform prognozei pretinsului Minister al Dezvoltării Economice de la Tiraspol, această cifră va scădea sub pragul de 20.000 în acest an. Pe parcursul celor doi ani de severă criză economică, sectorul industrial al regiunii nerecunoscute de ne nimeni va pierde aproape 2.500 de locuri de muncă.

În ciuda scăderii producției industriale și a reducerii numărului de locuri de muncă, așa-zisa Transnistria continuă să se confrunte cu o criză acută de forță de muncă. La data de 1 august 2026, angajatorii raportau peste 4.100 de posturi vacante, în timp ce doar aproximativ 1.200 de persoane își căutau oficial un loc de muncă. Există un deficit deosebit de critic de cusătorese, lăcătuși-montatori, electricieni, sudori și șoferi. Majoritatea acestor posturi vacante au fost anunțate de întreprinderi industriale.

Totuși, acest tip de muncă a devenit nepopular în rândul locuitorilor din zonă din cauza programului instabil și a salariilor mici. Muncitorii necalificați din fabrici câștigă între 4.000 și 6.000 de ruble transnistrene (210-315 euro), specialiștii calificați câștigă între 6.000 și 8.000 de ruble transnistrene (315-421 euro), iar șoferii și sudorii câștigă între 8.000 și 10.000 de ruble transnistrene (421-526 euro). Cu toate astea, aceste cifre sunt valabile doar atunci când obiectivele de producție sunt îndeplinite integral și fabricile funcționează la capacitate maximă, condiții pe care angajatorul nu le poate garanta, având în vedere penuria constantă de gaze care afectează industriile mari consumatoare de energie. În realitate, salariile primite de muncitorii din fabrici sunt mult mai mici decât sumele anunțate inițial de angajatori.

Prin comparație, salariul mediu de pe malul drept al Nistrului este aproape de două ori mai mare. Această discrepanță face ca locurile de muncă din așa-zisa Transnistria să fie neatractive. Mulți oameni preferă fie să plece, fie să facă naveta zilnic în Republica Moldova, unde pot câștiga semnificativ mai mult.

Criza economică de pe malul stâng al Nistrului i-a determinat pe locuitori să caute un loc de muncă în zonele controlate de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova. Potrivit Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova, în prima jumătate a anului 2026, 23.029 de locuitori din așa-zisa Transnistria erau angajați oficial pe malul drept al Nistrului. Cu doar un an în urmă, în aceeași perioadă, cifra era de 13.810, o creștere de aproape 67%. Dacă se iau în calcul și formele de angajare informală sau cu normă parțială, numărul real ar putea fi mai mare.

Astfel, anul 2026 a marcat continuarea declinului economic profund al așa-zisei Transnistria, declin declanșat în urma crizei energetice din 2025. Exporturile regiunii continuă să scadă, producția industrială rămâne mult sub nivelurile din 2024, salariile reale sunt în scădere, iar forța de muncă migrează tot mai mult către malul drept al Nistrului.

Așa-zisa Transnistria a devenit tot mai dependentă de piețele externe, pierzându-și, în același timp, competitivitatea pe piața internă a muncii. Fără schimbări structurale semnificative, regiunea nerecunoscută de nimeni riscă să rămână blocată într-o stare de stagnare prelungită, caracterizată printr-un declin accentuat al producției și exporturilor, însoțit de o accelerare a exodului forței de muncă.