Pe 28 septembrie s-a împlinit un an de la victoria PAS la alegerile parlamentare din 2025, un an de când ni s-a promis că acesta este mandatul care ne va aduce Uniunea Europeană mai aproape, nouă, cetățenilor Republicii Moldova. Privind în urmă, bilanțul nu se lasă citit nici ca succes necondiționat, nici ca eșec. El se citește ca o lecție despre cât de puțin control are Chișinăul asupra propriului destin, într-o lume care se transformă accelerat.
Este tentant, într-un asemenea bilanț, să căutăm vinovății la Chișinău și să punem fiecare dificultate pe umerii actualei guvernări. Ar fi, însă, o judecată greșită din punct de vedere analitic. PAS nu a primit, în 2025, un stat funcțional pe care trebuia doar să-l administreze mai bine, ci un stat în care Federația Rusă și sateliții săi interni – rețele politice, economice și de spionaj construite și întreținute de-a lungul celor 35 de ani de independență – au acționat ca într-o feudă. Asta nu exonerează guvernarea de propriile responsabilități. Din contră, performanța ei trebuie evaluată atât prin ceea ce a reușit să schimbe, cât și prin felul în care a răspuns unor provocări interne și externe, indiferent dacă îi sunt sau nu imputabile direct.
Doi premieri într-un singur an
Cabinetul lui Alexandru Munteanu a primit votul de învestitură pe 31 octombrie 2025 și a intrat în funcție o zi mai târziu, cu promisiunea unei administrări tehnocrate. Opt luni mai târziu, pe 3 iulie 2026, Munteanu și-a anunțat demisia, la scurt timp după scandalul MoldATSA. În centrul controversei s-au aflat veniturile de peste un milion de lei încasate în mai puțin de un an de fosta purtătoare de cuvânt a întreprinderii, rudă a președintei Maia Sandu, și informațiile false din CV-ul fostului director privind experiența sa de pilot.
Reacția instituțiilor contează. Maia Sandu a cerut public o curățenie generală, iar premierul desemnat chiar de ea a plecat din funcție. Aceste gesturi nu șterg problemele de integritate și de administrare scoase la iveală de scandal. Ele arată însă că răspunsul politic nu s-a rezumat la protejarea celor implicați. Pe 21 iulie 2026, Parlamentul a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan, om de afaceri cu profil pro-european, învestit cu 53 de voturi.
Războiul din Ucraina și vulnerabilitatea Republicii Moldova
Dincolo de problemele politice interne, proximitatea războiului din Ucraina ne-a expus fizic, nu doar politic. În ultimele luni, incursiunile dronelor în spațiul aerian al Republicii Moldova au devenit tot mai frecvente. Pe 24 septembrie, patru obiecte aeriene au intrat în spațiul nostru aerian, iar două drone au explodat în aceeași dimineață, una în apropiere de Cernița, raionul Florești, cealaltă în regiunea transnistreană, lângă Camenca. Autoritățile au suspendat temporar zborurile în nordul țării. La 30 septembrie, o dronă a explodat în apropierea traseului Ivancea spre Brănești, în raionul Orhei, iar în aceeași zi un alt aparat a căzut și a explodat în raionul Anenii Noi. Pe 3 octombrie au fost găsite fragmente ale unei drone în raionul Căușeni. La 5 octombrie, în zona punctului de trecere Palanca, un proiectil căzut în urma atacurilor asupra infrastructurii ucrainene a ricoșat într-un autobuz, iar un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a cerut ca aceste incidente să nu fie normalizate. Problema este că repetarea lor a normalizat treptat această realitate. Fiecare incursiune arată cât de vulnerabil este spațiul nostru aerian și cât de direct se răsfrâng asupra Republicii Moldova atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei. Nu suntem parte a războiului, dar nici nu mai putem pretinde că suntem în afara consecințelor sale.
La fel de concretă este criza hidrologică din bazinul Nistrului. Seceta și nivelurile scăzute ale râurilor pun presiune asupra rezervelor de apă, în timp ce infrastructura energetică ucraineană continuă să fie afectată de război, iar posibilitățile de import al energiei electrice rămân limitate. Din 26 septembrie, Republica Moldova se află în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Măsura are caracter preventiv, dar riscurile pe care încearcă să le gestioneze sunt cât se poate de reale.
Instabilitatea geopolitică globală
Dincolo de războiul de la frontiera de est, vulnerabilitatea Republicii Moldova se înscrie într-un tablou geopolitic mult mai larg. Anul 2026 a adus o volatilitate geopolitică ale cărei efecte depășesc cu mult regiunea noastră. Conflictul în care Statele Unite și Israelul se confruntă cu Iranul, condus de regimul mulahilor, a transformat Orientul Mijlociu într-un nou focar de instabilitate. Atacurile asupra infrastructurii energetice și perturbarea transportului prin Strâmtoarea Hormuz au afectat piețele internaționale de hidrocarburi. În paralel, confruntările rebelilor Houthi din Yemen și amenințările asupra navigației în zona Mării Roșii au adăugat o nouă sursă de incertitudine pentru comerțul internațional.
Republica Moldova nu participă la luarea marilor decizii geopolitice, dar suportă consecințele lor. Prețurile la energie, riscurile asupra aprovizionării și presiunea asupra bugetelor publice sunt doar câteva dintre căile prin care crizele externe ajung în viața de zi cu zi. Această realitate nu poate fi schimbată prin declarații politice și nici prin promisiunea unei independențe pe care statul nu are, deocamdată, capacitatea să o susțină în toate domeniile.
Criza energetică
Exact această vulnerabilitate s-a manifestat în domeniul energetic. Starea de urgență declarată la finalul lunii septembrie a fost determinată de suprapunerea mai multor riscuri, printre care criza din Strâmtoarea Hormuz, perturbarea piețelor internaționale de hidrocarburi și seceta din bazinul Nistrului. Premierul Tofan a fost limpede în privința direcției pe care o urmează. Chișinăul își caută gaz în Qatar, Azerbaidjan, Turkmenistan, Statele Unite și România. „Doar la Putin nu o să mergem”, a declarat el. Presiunea pentru o relație energetică mai apropiată de Moscova vine, de fapt, din partea opoziției pro-ruse, prin vocea lui Igor Dodon, care insistă pentru gaz rusesc mai ieftin și îl invită pe premier la discuții cu Gazprom.
Tabloul s-a complicat prin felul în care capitalul cu origini rusești a putut reveni în circuit atunci când accesul direct al Moscovei a devenit dificil. La mijlocul lunii septembrie, miliardarul Igor Makarov s-a oferit, în urma unei discuții cu Vasile Tofan, să investească până la un miliard de dolari într-un proiect de stocare a gazelor și să acopere o parte din facturile la gaz ale spitalelor. Deși renunțase la cetățenia rusă în 2023 și deține cetățenia cipriotă, cariera sa de afaceri rămăsese strâns legată de sectorul energetic rusesc, inclusiv prin compania Itera și tranzacția prin care divizia sa de petrol și gaze ajunsese la Rosneft. Canada l-a sancționat în aprilie 2022, ca cetățean rus asociat unor oficiali ruși de rang înalt, și refuză până astăzi să îl scoată de pe listă, în ciuda apelurilor pierdute în instanțele canadiene; de altfel, Makarov a deschis în ianuarie 2026 un arbitraj internațional împotriva Canadei, cerând 350 de milioane de dolari pentru sancțiunile pe care le consideră nejustificate. În Republica Moldova, el a mai fost implicat în privatizarea Uzinei Metalurgice de la Râbnița și a fabricii Moldcarton.
În acest context, miza politică este evidentă. Într-un stat vulnerabil energetic, investițiile propuse de oameni de afaceri cu legături în sectorul rusesc nu pot fi evaluate exclusiv prin sumele promise. Contează în primul rând interesele cărui stat le servesc. Tocmai de aceea, Republica Moldova trebuie să acorde atenție mecanismelor prin care interesele rusești pot pătrunde din nou în sectoarele sale strategice.
În loc de concluzii
Energia este unul din domeniile de bază în care fragilitatea Republicii Moldova se vede cel mai clar. Anul acesta a fost complicat pentru guvernare, iar presiunile externe au limitat spațiul de manevră al Chișinăului. Totuși, dificultățile nu pot deveni o explicație universală pentru orice neajuns. Guvernarea trebuie să demonstreze că poate întări instituțiile, proteja interesul public și transforma orientarea europeană într-un proces care produce rezultate concrete. În același timp, realitatea geopolitică ne obligă să discutăm mai deschis despre limitele actualului proiect de integrare.
Această discuție a început deja, chiar la cel mai înalt nivel al statului. Pe 9 octombrie, la Forumul de Securitate de la Chișinău, președinta Maia Sandu a declarat că Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România și a amintit că discuția despre Unire există încă din prima zi a independenței. Faptul că subiectul este discutat deschis la cel mai înalt nivel delegitimează mitul, promovat ani la rând de colaboratorii Moscovei, conform căruia unionismul ar fi în mod necesar un pericol pentru stabilitatea Republicii Moldova. La un an de la alegerile care trebuiau să ne aducă certitudinea direcției europene, ceea ce rămâne cel mai limpede este dimensiunea reală a moștenirii cu care se confruntă Republica Moldova, o vecinătate care ne face vulnerabili prin simpla geografie și o lume care decide, dincolo de voința noastră, cât de scumpă ne va fi iarna următoare.
În acest peisaj instabil, ideea Unirii cu România trebuie să devină o parte a direcției de politică externă a guvernării, întrucât este complementară ideii de integrare europeană asumate de majoritatea cetățenilor. Este și una dintre puținele variante care ar scoate Republica Moldova din poziția șubredă de spectator, transformând-o într-o realitate ireversibilă a lumii occidentale, parte directă a Uniunii Europene, a spațiului Schengen și NATO. Or, putem continua să sperăm într-o „Moldovă mică, prosperă și independentă pe harta Uniunii Europene”, dar această speranță trebuie să țină cont de realitatea politică din regiune și de faptul că Moscova nu a renunțat la ambițiile sale militariste în Europa de Est.
