Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

Cristian-Leon Țurcanu, mesaj la aniversarea orașului: „Chișinăul are toate premisele pentru a deveni o capitală europeană modernă”

Chișinăul își poate construi un viitor european modern fără să renunțe la identitatea, patrimoniul și valorile care îi definesc istoria. Este mesajul transmis de ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, cu ocazia Hramului Capitalei și a împlinirii a 590 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Diplomatul a evidențiat legăturile culturale și istorice dintre cele două maluri ale Prutului și și-a exprimat speranța că dezvoltarea Chișinăului va continua în spirit european, cu respect pentru comunitate, spațiul public și patrimoniul arhitectural.

„Pentru mine, Chișinăul este un oraș cu o identitate puternică, definită de oamenii săi, de patrimoniul său și de legăturile culturale și istorice care ne apropie în mod firesc.

Îmi doresc ca municipiul Chișinău să continue să se dezvolte în spirit european, cu respect pentru patrimoniu, pentru spațiul public, pentru comunitate și pentru valorile care stau la baza unei societăți moderne, libere și democratice.

Păstrarea identității și deschiderea către viitor nu se exclud, ci se completează. Chișinăul are toate premisele pentru a deveni o capitală europeană modernă, păstrându-și în același timp caracterul care îl face distinct.

La mulți ani, Chișinău! Mult succes în construirea unui viitor european, prosper și demn de istoria acestui oraș”, a transmis Cristian-Leon Țurcanu pe Facebook.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button