Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Republica Moldova, mai aproape de deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu UE. Ion Tăbârță: Ultimele două ar putea fi lansate până la sfârșitul anului

Republica Moldova ar putea încheia anul cu toate clusterele de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană deschise oficial, după decizia de la Luxemburg privind lansarea negocierilor pentru încă două dintre acestea. Analistul politic Ion Tăbârță consideră că următorul obiectiv, deschiderea clusterelor dedicate agendei verzi și conectivității, respectiv agriculturii, resurselor și coeziunii, este realizabil până la sfârșitul anului. Potrivit acestuia, Chișinăul și-a îndeplinit cerințele tehnice necesare, iar următorul pas depinde de decizia politică a statelor membre ale Uniunii Europene.

Analistul susține că evoluția negocierilor confirmă continuarea procesului de aderare, în pofida criticilor și speculațiilor privind perspectivele europene ale Republicii Moldova și Ucrainei.

„În pofida unor critici sau, mai degrabă, contestații și a multor speculații potrivit cărora Republica Moldova nu este dorită de Uniunea Europeană, și aici este vorba nu doar despre Republica Moldova, ci și despre Ucraina, cel mai important este că procesul de integrare europeană a Republicii Moldova a mai făcut un pas înainte”, a spus Ion Tăbârță.

Republica Moldova mai are de deschis negocierile pentru două clustere: „Agenda verde și conectivitate durabilă” și „Resurse, agricultură și coeziune”. Obiectivul autorităților este ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul anului.

Potrivit lui Ion Tăbârță, din punct de vedere tehnic, Republica Moldova a îndeplinit cerințele necesare pentru avansarea procesului. Rămâne însă componenta politică a deciziei, care aparține statelor membre ale UE.

„Clusterele legate de mediu și de agricultură sunt clustere cu capitole complexe. Însă, în momentul de față, din punct de vedere tehnic, Republica Moldova a realizat tot ceea ce trebuia să realizeze. De aceea, este de așteptat ca decizia politică să fie luată până la sfârșitul acestui an, astfel încât și aceste două clustere să fie deschise oficial pentru negocieri”, a declarat analistul.

Tăbârță atrage totodată atenția că ultimele două clustere vizează unele dintre cele mai dificile domenii ale procesului de aderare, inclusiv mediul și agricultura, capitole care au creat dificultăți și altor state candidate.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button