Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Ion Ceban explică situația Nistrului cu o butelie de apă și acuză Guvernul de manipulare. Primarul susține că majorarea deversărilor cu 20% este prezentată drept un „mare succes”, deși râul ar avea nevoie de mult mai multă apă

Primarul capitalei, Ion Ceban, a recurs la o demonstrație cu o butelie de cinci litri de apă pentru a contesta modul în care autoritățile prezintă majorarea cu 20% a volumului de apă deversat în râul Nistru. Într-un mesaj video publicat pe Facebook, edilul a comparat cantitatea de apă de care, potrivit lui, ar avea nevoie râul cu volumul deversărilor actuale, susținând că diferența ar explica scăderea nivelului Nistrului. Ceban a acuzat guvernarea PAS că transformă o majorare insuficientă într-un succes de comunicare. Afirmațiile sale privind debitele și necesarul de apă sunt însă prezentate fără date tehnice care să permită verificarea comparației făcute în videoclip.

„20% mai multe deversări în Nistru, spre Republica Moldova, decât în perioada precedentă. Deci, 20% mai mult decât în perioada precedentă. Cu mare tam-tam, cum are fast, toate trompetele PAS, toți de la PAS, toate știrile ne arată ca un succes al Republicii Moldova în procesul de negociere. Vreau să explic foarte simplu pentru toți. Noi, critic, avem nevoie de 100 metri pe secundă. Astăzi primim, de la 25 septembrie, 20, de asta a secat Nistru, de asta e dezastru acolo. Ce înseamnă asta foarte simplu? Iată, noi trebuie să primim atâta, aici sunt 5 litri. Noi primim, în echivalență, 1 litru, pentru că sunt doar în jur de 20 de metri pe secundă. De asta a secat, repet, Nistru, de asta e dezastru peste tot, de la Naslavcea până la… practic Dubăsari”, s-a arătat indignat Ivan ceban.

Pentru a-și accentua argumentul, Ceban a folosit butelia cu apă și a turnat o cantitate suplimentară, pe care a prezentat-o drept echivalentul majorării de 20% a deversărilor.

„Acum, când ne spune că vor să ne dea 20% de la perioada precedentă, iată ce ne mai dă, suplimentar. Adică, încă vreo 200 de mililitri din aceste litri. Deci, trebuie să primim atâta, dar primim atâta. Și asta e un mare succes. Dar așa lucrează manipularea la nivel de stat. Situația în jurul râului Nistru este critică, catastrofală, în continuare. Și aceste 20% nu ne salvează. Voi reveni și cu investițiile, guvernul, acolo în timpul ale veselii mari de manipulare”, a mai spus Ceban.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button