INTERVIU EXCLUSIV Rosian Vasiloi avertizează: „Neutralitatea țării NU ne apără de drone! Nu mai avem timp de pierdut! Investițiile militare NU sunt resurse cheltuite în zadar” / Expertul subliniază că toți cetățenii trebuie să contribuie la efortul de securitate: „De apărarea națională nu răspunde doar Ministerul Apărării”. Contribuția pe care o pot avea cetățenii în contracararea dezinformărilor

Republica Moldova are nevoie de un sistem de avertizare a populației, de consolidarea rapidă a capacităților de apărare antiaeriană și de o cooperare mai strânsă cu România și Ucraina pentru a face față riscurilor generate de dronele care îi survolează spațiul aerian. Neutralitatea țării nu o protejează de aceste amenințări, iar investițiile în apărare trebuie privite ca investiții în securitatea cetățenilor. În același timp, securitatea națională nu este responsabilitatea exclusivă a Armatei Naționale sau a instituțiilor specializate, ci presupune implicarea întregii societăți, de la autorități și administrațiile publice locale până la fiecare cetățean.
Acestea sunt câteva din ideile transmise de Rosian Vasiloi, expert în politici de securitate și fost șef al Poliției de Frontieră din Republica Moldova, într-un interviu acordat jurnalistei Viorica Tătaru, pentru publicația cotidianul.sitenou.md/, pe 9 octombrie, în cadrul „Moldova Security Forum”. Vasiloi pledează pentru transferul de tehnologie din Ucraina, consolidarea cooperării cu România în domeniul protecției spațiului aerian și accelerarea implementării unui sistem de avertizare a populației, subliniind că autoritățile trebuie să găsească rapid soluții pentru a informa cetățenii în cazul apariției unor pericole.
Expertul evidențiază și rolul esențial al cetățenilor în gestionarea acestor riscuri: aceștia trebuie să se informeze din surse credibile și oficiale, să semnaleze autorităților situațiile periculoase, să nu se apropie de dronele sau de obiectele căzute și să contribuie la combaterea dezinformării în propriile comunități. Totodată, Vasiloi atrage atenția că instituțiile statului trebuie să comunice unitar și să anticipeze campaniile de propagandă, nu doar să reacționeze după răspândirea falsurilor. În viziunea sa, o societate bine informată, capabilă să recunoască manipularea și să coopereze cu autoritățile, reprezintă o componentă importantă a sistemului de securitate națională.
Ce trebuie să facă cetățenii când observă un obiect zburător neidentificat
„Recomandarea mea este, în primul rând, ca cetățenii să se documenteze din surse oficiale. În al doilea rând, dacă cetățeanul vede un obiect zburător neidentificat, cel mai bine este să se ascundă într-un loc sigur. Totodată, cetățenii să contacteze imediat serviciile specializate, în acest sens serviciul 112, unde se descrie succint situația, locul, iar apoi se așteaptă intervenția autorităților specializate.”
Obiectele zburătoare neidentificate căzute pot exploda: cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie de ele
„Să nu se apropie de aceste obiecte care cad pe teritoriul țării, pentru că agresorul, cu părere de rău, folosește diferite șiretlicuri pentru a induce în eroare populația locală. Vedem zilnic ce se întâmplă în Ucraina. Cu părere de rău, mor oamenii civili, copii. Uneori, chiar și după cinci ani de război, din lipsă de cunoștințe, unii oameni ridică aceste dispozitive, iar acestea explodează. Repet, cea mai bună siguranță este aceea să fim foarte atenți, să nu ne apropiem și să anunțăm imediat autoritățile.”
Primăriile sunt îndemnate să transmită, la rândul lor, instrucțiuni de siguranță cetățenilor
„O recomandare aș face către autoritățile administrației publice locale: să ceară de la serviciile specializate, mai exact salvatori, pompieri, poliție, instrucțiuni foarte clare despre cum să reacționeze în diferite cazuri, iar aceste informații, pe căi pe care noi le-am deprins, inclusiv din ogradă în ogradă, să fie transmise tuturor locuitorilor. Mă refer, în primul rând, la localitățile care cel mai des sunt supuse în ultima perioadă acestor riscuri, unde cad dronele, mă refer la raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, raioanele în special de la frontiera cu Ucraina, dar nu numai, pentru că noi vedem că au căzut și în interiorul țării, raioanele Telenești, Hâncești. Și să fim foarte atenți la ce consumăm ca și informație!”
Republica Moldova încă nu are un sistem de avertizare a populației
„Cu părere de rău, la moment, nu avem un sistem de avertizare pentru cetățeni. Autoritățile lucrează, iar din câte s-a vehiculat inclusiv și astăzi (la „Moldova Security Forum”), va fi o variantă provizorie de informare și sensibilizare a opiniei publice prin sistemul EVO, dar asta nu este de ajuns. Ce ține de MD-Alert sau, cum ați menționat, practica românească RO-Alert, din ceea ce a menționat doamna ministră a Afacerilor Interne, la moment se petrec procedurile cu privire la licitație. Iar mesajul care a fost transmis inclusiv și astăzi în cadrul ședințelor este că, până la finele anului viitor, respectiv pe parcursul anului viitor, va fi implementat un asemenea sistem.
Cum am spus, eu aș încuraja și autoritățile administrației publice locale să folosească toate posibilitățile de comunicare cu cetățenii. De pildă, noi am avut cazuri atunci când Poliția Națională a folosit mesageria operatorilor economici pentru a informa cetățenii despre anumite infracțiuni cibernetice. Asta pentru că viața omului nu are un cost, iar informarea din timp asupra anumitor pericole trebuie să fie prioritate și să facem tot posibilul să găsim soluții alternative pentru a informa cetățenii. Repet acest mesaj, să fim foarte atenți din ce surse ne informăm!”
Investițiile în apărare sunt investiții în securitatea cetățenilor
„Acum, vorbim despre aceste narative promovate de propagandă, fie din interior, fie din exterior. Trebuie să facem o diferență foarte clară! Investițiile militare nu reprezintă bani cheltuiți sau resurse în zadar! Sunt investiții în securitatea cetățenilor! Da, noi ne-am dori să fie totul mai rapid, noi ne-am dori să fie mai eficient. Dar după 35 de ani când investițiile în sistemul de apărare au fost, așa cum le știm, la nivel foarte mizer și cum numeam eu anterior Armata, respectiv „Cenușăreasa Republicii Moldova” din această perspectivă, recent s-au făcut mai multe lucruri. Ceea ce am auzit noi în cadrul forumului în aceste două zile este că avem capacități de monitorizare a spațiului aerian. Dar avem capacități foarte limitate în ceea ce privește asigurarea lanțului de la depistarea țintei aeriene până la evaluarea situației, inclusiv ce decizii sunt luate în legătură cu această țintă aeriană. Capacitățile sunt limitate. Și, după cum ne-a informat doamna președintă Maia Sandu, ceea ce avem la momentul de azi, ceea ce am văzut noi la paradă, se folosește pentru asigurarea securității obiectivelor infrastructurii critice.”
Transferul de tehnologie din Ucraina și cooperarea cu România, printre soluțiile propuse
„Da, noi trebuie să cerem de la autorități să asigure tot necesarul și autoritățile trebuie să aibă mai multe inițiative, să fie mai ferme în a găsi soluții cât mai rapide. Ceea ce astăzi este eficient, mâine va fi deja târziu să îl implementăm. Spuneam și cu alte ocazii, că, în viziunea mea, noi avem câteva oportunități: prin transfer de tehnologii din Ucraina, despre care consider că este statul cu cea mai avansată apărare anteriană împotriva dronelor, iar, în al doilea rând, și am auzit mesaje foarte clare din partea Ministrului Apărării Naționale din România, dar și din partea ministrului Apărării Anatolie Nosatîi în cursul zilei de ieri în cadrul lucrărilor forumului (8 octombrie), se desfășoară discuții cu privire la schimbul de informații și consolidarea capacităților. Eu, ca și cetățean, mi-aș dori în cazul Ucrainei transferul de tehnologii, iar în cazul României transferul de capabilități cu privire la asigurarea securității spațiului aerian, inclusiv prin folosirea unor echipamente, iar asta să fie cât mai rapid. Evident, spun să se facă asta ținându-se cont de legislația națională a României, de legislația Republicii Moldova, respectiv în baza unor acorduri și cooperări foarte bine organizate, în cadrul unor mecanisme comune, protocoale, în baza acordurilor semnate între Republica Moldova și România.”
Investițiile în apărare: „Nu mai avem timp de pierdut”. De asemenea, securitatea presupune și combaterea dezinformării, iar cetățenii de rând trebuie, la rândul lor, să-și asume un rol în consolidarea securității
„Spuneam și cu altă ocazie faptul că nu mai avem timp de pierdut și, repet, că viața omului nu are cost, iar noi trebuie să facem uneori și imposibilul. Să fim cu mult mai fermi, să avem voința de a face tot posibilul ca cetățeanul să se simtă în siguranță și să nu le permitem celor care manipulează sau folosesc aceste vulnerabilități să dezbine societatea, să inducă panica, să inducă frica în cetățeni, pentru că de fapt asta e una din sarcinile agresorului, să divizeze societatea, să inducă această neîncredere în autorități. Iar noi ne aflăm în situația în care, și când vorbesc noi, vorbesc de toți cetățenii Republicii Moldova, suntem supuși acestor riscuri și trebuie să fim foarte atenți în acest sens.
Trebuie să avem sisteme integrate în asigurarea securității pe anumite dimensiuni, iar rolul fiecărui cetățean este de a face parte din acest sistem de asigurare integrat, prin care fiecare contribuie cu ceva. Reacționăm atunci când se promovează un fals. Suntem foarte atenți ce informații consumăm și ce surse media sau rețele de socializare urmărim. Astfel, să putem, și mă scuzați pentru expresie, să dăm peste nas celor care promovează aceste falsuri! Să ne documentăm și să mergem inclusiv în comunitate și să vorbim despre care este realitatea pe această dimensiune. Și, până la urmă, mătușa Ileana sau moș Ion dintr-un sat să fie informați corect. Astfel, să venim cu suportul nostru, cu sprijinul nostru, cu acțiunile noastre pentru a ajuta autoritățile.”
Comunicarea strategică trebuie să anticipeze propaganda, nu doar să-i răspundă
„Este foarte bine că aceste discuții sunt organizate (la „Moldova Security Forum”) în format multilateral, cu participarea experților, cu participarea cetățenilor Republicii Moldova. Au fost foarte mulți oameni care s-au înregistrat la acest forum. Eu consider că informațiile pe care le-am auzit în aceste două zile trebuie să fie transmise societății și nu numai în cadrul acestor forumuri. Am auzit inclusiv mesaje din partea unor autorități despre consolidarea transparenței, despre promovarea dialogului cu cetățenii.
Iar în acest context vreau să menționez despre un concept care merită a fi dezvoltat în Republica Moldova. Despre el se vorbește de mai mulți ani: comunicarea strategică. Să fie programe și mesaje țintite către populație pe diferite dimensiuni! Să nu permitem altora să preia inițiativa în rostogolirea unor falsuri despre diferite evenimente care se desfășoară în Republica Moldova! Să nu reacționăm abia post factum la anumite valuri de propagandă! Vorbesc despre anticiparea unor anumite procese, despre informarea din timp a cetățenilor despre un anumit eveniment. Nu trebuie să lăsăm pe rețele de socializare anumiți factori de opinie să rostogolească narativele care induc acel val de ură între cetățenii țării! Acesta este rolul autorităților noastre, care pot face acest lucru, iar implicarea să fie a noastră, a tuturor!”
Apărarea națională nu ține doar de Armată: toate instituțiile trebuie să comunice coerent și integrat
„Să nu ne limităm numai la faptul că de apărarea națională răspunde Ministerul Apărării sau Armata Națională. Este un fals! Este vorba despre implicarea tuturor instituțiilor. Este vorba despre implicarea tuturor cetățenilor. Atunci când vorbim despre informare și comunicare strategică, nu ne referim numai la autoritatea Stratcom, dar ne referim ca toate instituțiile să fie într-un sistem unic implicate în a informa cetățenii. Să nu se ajungă la situații în care o instituție comunică într-un fel, altă instituție comunică într-un fel, iar astfel să dăm iarăși vânt la moară celor care încearcă să dezbine, să promoveze falsuri. Să fim foarte consecvenți în mesajele pe care noi le promovăm!
Agresorul este Federația Rusă. Să nu vorbim despre pericolul dronelor, fără să vorbim despre cine este agresorul și cine e victima. Să nu spunem într-un mesaj că autoritățile nu fac nimic atunci când cad dronele pe teritoriul Republicii Moldova, iar apoi să venim cu un mesaj de nemulțumire că autoritățile planifică să desfășoare și să dezvolte capacități de producere a anumitor echipamente militare, inclusiv drone.”
„Neutralitatea țării nu ne apără de drone”
„Neutralitatea țării nu ne apără de drone! Frontiera de stat este survolată, practic, zilnic de dronele statului agresor. Să vorbim deschis despre acest lucru, să nu ne temem și să fim foarte consecvenți în ceea ce trebuie să facem în calitate de cetățeni! Pentru că securitatea depinde inclusiv de noi!”