În trecut, unii domnitori ai Moldovei își căutau legitimitatea la curțile imperiale, acceptând tutela marilor puteri pentru a-și păstra tronul. În schimbul loialității față de suzeran, primeau sprijinul necesar pentru a guverna, în timp ce interesele țării erau negociabile. Moldova ajungea astfel un teritoriu asupra căruia imperiile își exercitau influența, iar conducătorii locali își datorau autoritatea mai degrabă protectorilor străini decât propriului popor.
La câteva secole distanță, Igor Dodon și PSRM par să reia aceeași logică politică. La 13-14 octombrie, socialiștii au anunțat două întrevederi la Moscova, una cu reprezentanții partidului „Rusia Unită”, formațiunea lui Vladimir Putin, și alta cu cei ai „Rusiei Juste”. PSRM are acorduri de cooperare cu cele două partide, semnate în 2017 și, respectiv, 2014.
Miza acestei apropieri depășește diplomația interparlamentară sau protocoalele cu iz imperial. Pentru un partid care și-a construit o parte importantă a identității politice în jurul relației privilegiate cu Rusia, Moscova rămâne un punct de referință și un posibil furnizor de sprijin politic extern. Nu există dovezi publice că PSRM ar fi solicitat garanții pentru o eventuală revenire la guvernare, dar natura și continuitatea acestor relații ridică întrebări legitime despre limitele autonomiei sale politice.
Momentul acestor întrevederi face contrastul și mai evident. Cu câteva zile mai devreme, Ministerul Apărării raportase opt incidente de încălcare a spațiului aerian de drone de război într-o singură săptămână, cinci dintre acestea fiind asociate unor explozii la sol, dovadă că agresiunea Rusiei produce riscuri directe pentru securitatea cetățenilor moldoveni, inclusiv pentru oamenii care locuiesc în apropierea zonelor în care cad drone, rachete sau fragmente ale acestora.
În acest context, reprezentanții PSRM își reafirmă cooperarea cu formațiunile sistemului politic rus tocmai când acțiunile militare ale Rusiei sporesc nesiguranța cetățenilor noștri. Este vorba despre contradicția dintre pretenția de a reprezenta interesele Republicii Moldova și disponibilitatea de a menține relații privilegiate cu puterea de la Kremlin, în pofida consecințelor acțiunilor acesteia asupra securității noastre și a propriului popor. În loc să trateze aceste relații cu distanța critică pe care o cere interesul național, socialiștii aleg să se comporte ca o ceată de boieri trădători la curtea noului țar.
În epoca domniilor fanariote, accesul la tron depindea de voința Porții Otomane, iar domnitorii trebuiau să-și confirme loialitatea față de puterea care îi numea. Astăzi, Republica Moldova este un stat suveran, iar mecanismele sale politice sunt fundamental diferite. Dar imaginea unor politicieni care își reconfirmă angajamentele la Moscova, contrar intereselor poporului, evocă aceeași tentație de servitute. În imaginarul acestei dependențe, socialiștii vor deveni viitori gubernatori ai unei Moldove readuse în sfera de influență a noului țarat rus, care are ambiția de a ajunge ca odinioară la gurile Dunării.
Întâlnirile PSRM de la Moscova nu înseamnă, desigur, revenirea formală la o asemenea ordine. Dar ele arată că, pentru o parte a clasei politice de la Chișinău, legitimitatea încă se caută mai degrabă în capitala unui stat imperialist decât în încrederea cetățenilor. Iar atunci când interesele unei formațiuni politice ajung să se suprapună cu ambițiile geopolitice ale Kremlinului, întrebarea nu mai privește doar relațiile dintre partide, ci prețul pe care țara l-ar putea plăti pentru asemenea loialități.
