Danemarca va exercita presiuni asupra Ungariei pentru a debloca procesul de aderare a Ucrainei la UE

Uniunea Europeană este interesată să avanseze în negocierile privitoare la aderarea Ucrainei la blocul european. În prezent, negocierile sunt blocate de o singură țară: Ungaria. În acest context, Danemarca transmite că este pregătită să exercite presiuni asupra Ungariei cu scopul de a debloca negocierile. Acestea sunt declarațiile făcute marți, 27 mai, la Bruxelles, de ministra daneză a Afacerilor Europene, Marie Bjarre.
„Cred că procesul de aderare a Ucrainei este necesar. Trebuie să mergem mai departe. Acest lucru e foarte important pentru Ucraina și pentru stabilitatea sa pe termen lung. De asemenea, este necesar ca Europa să devină mai puternică. Trebuie să oferim Ucrainei perspectiva aderării la UE”, precizează reprezentanta guvernului danez.
Astfel, Marie Bjarre aduce în discuție presiunile pe care Danemarca vrea să le exercite asupra Guvernului de la Budapesta pentru a facilita procesul de aderare al Ucrainei la UE.
„Credem că a venit momentul să avansăm cu Ucraina în ceea ce privește procesul de extindere a UE. Regret să spun că Ungaria este singura țară care ne împiedică în prezent să avansăm. Vom folosi toate instrumentele disponibile și vom exercita presiuni asupra Ungariei. Cred că va fi posibil să găsim o soluție”, afirmă ministra daneză a Afacerilor Europene. (sursa: Ukrinform)