InternePublicații

Alexei Buzu: Violența, sărăcia și abandonul nu trebuie să mai facă parte din copilărie

De Ziua Internațională a Copilului, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Alexei Buzu a transmis un mesaj de solidaritate și sprijin pentru toți copiii care trăiesc în condiții dificile – fie că sunt în sărăcie, fără părinți, cu dizabilități sau supuși violenței și excluziunii.

„Gândurile mele sunt la toți copiii din familiile defavorizate din Moldova, la copiii cu dizabilități, la copiii aflați în sărăcie, la copiii marginalizați, la copiii supuși violenței și abandonului, la copiii fără părinți și la toți copiii mai triști din țara noastră. Îmi doresc să putem ajunge într-o zi de 1 iunie când toți acești copiii se vor putea numi și ei fericiți, vor simți dragostea unei familii, vor putea avea parte de o educație de calitate și șanse egale”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu.

Oficialul a subliniat că autoritățile lucrează zilnic pentru a crea politici publice prietenoase copiilor și familiilor, cu accent pe protecția celor mai vulnerabili. Eforturile vizează prevenirea violenței, asigurarea accesului la servicii sociale și educaționale, precum și garantarea unui viitor mai sigur pentru toți copiii din Republica Moldova.

„Guvernul are grijă de copiii din Republica Moldova și va continua să le ofere protecție socială, sprijin familial și un viitor mai bun și mai luminos”, a menționat oficialul.

Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor este marcată în Republica Moldova anual la data de 1 iunie. Evenimentul este sărbătorit în conformitate cu Declaraţia Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în anul 1959.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button