InternePublicații

Mansarda ilegală, epicentrul incendiului de la Durlești: Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică constată multiple nereguli în procesul de construcție

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a finalizat controlul asupra blocului locativ situat în orașul Durlești, pe strada Tudor Vladimerescu 75/1, afectat recent de un incendiu izbucnit la mansarda construită fără autorizație.

Verificările efectuate au scos la iveală mai multe nereguli grave, prezente în toate etapele construcției și exploatării imobilului:

  • Emiterea actelor permisive cu încălcarea normelor urbanistice;

  • Proiectare superficială, fără respectarea cerințelor tehnice, inclusiv cele legate de siguranța la incendiu;

  • Lipsa cărții tehnice a construcției și a supravegherii de autor;

  • Recepționarea blocului cu abateri și fără avizul antiincendiar;

  • Executarea de modificări neautorizate în timpul exploatării, inclusiv construcția mansardei unde a avut loc incendiul.

Potrivit INST, toate materialele documentate în urma verificărilor au fost transmise organelor de drept pentru examinare și intervenție conform prevederilor legale. Inspectoratul atrage atenția că lucrările de construcție neautorizate și realizate cu abateri de la normele tehnice pot atrage răspundere penală, în conformitate cu articolul 257 din Codul Penal.

Amintim că incendiul din 16 mai a distrus 15 apartamente de pe mansarda blocului din Durlești, situat pe strada Tudor Vladimirescu. La fel, autoritățile municipale au anunțat că au fost afectate parțial și celelalte locuințe din bloc, chiar și demisolul.

Incendiul de proporții a fost lichidat de pompieri timp de mai bine de 12 ore, din clădire fiind evacuate 32 de persoane, inclusiv 11 copii. În timpul intervențiilor, la fața locului au luptat cu flăcările 150 de pompieri cu 31 de autospeciale. Potrivit experților IGSU, cauza este „nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la executarea lucrărilor cu focul”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button