Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

România nu a trecut evaluarea Comisiei Europene. Bucureștiul riscă suspendări de fonduri europene, pentru că nu a ținut deficitul sub control

România nu a trecut evaluarea Comisiei Europene, după ce autoritățile de la București, potrivit Bruxelles-ului, nu au luat măsuri eficiente pentru a ține deficitul sub control. Acum, România riscă suspendarea de fonduri europene având în vedere că nu şi-a îndeplinit o serie de angajamente, cum este cel privind reforma fiscală.

Aceste constatări au fost explicate de un oficial UE pentru Euronews. Procesul va fi unul de durată, deocamdată evaluarea Comisiei privind lipsa de progres a României în ceea ce privește deficitul bugetar ajunge pe masa consiliului de miniștri Ecofin din 20 iunie.

Practic, Comisia remarcă faptul că statul român nu a luat nicio măsură eficientă în combaterea deficitului bugetar, pentru că a fost înregistrat un deficit de 9,3% la finalul anului 2025.

Potrivit planului fiscal pe care și l-a asumat România, trebuia să se ajungă la un deficit de 7% la finalul acestui an. Euronews România scrie că, prin aceste constatări, de fapt, comisia vede faptul că actuala guvernare nu a făcut nimic sau nu a fost suficient de convingătoare în măsurile pe care le-a luat până acum pentru a ține deficitul bugetar sub control.

Potrivit documentului oficial emis de Comisia Europeană, 16 state membre, inclusiv Polonia, Franța, Germania, Grecia și țările baltice, vor putea să deducă o parte semnificativă a cheltuielilor pentru apărare din calculele privind deficitul bugetar, fără a fi sancționate conform regulilor fiscale europene.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button