InternePublicații

Cine vrea să controleze TRM-ul în prag de campanie electorală? Țurcanu dezvăluie nume din spatele campaniilor denigratoare

Directorul general al „Teleradio-Moldova” (TRM), Vlad Țurcanu, afirmă că instituția publică de presă se confruntă cu un val de atacuri concertate în spațiul online, care vizează subminarea credibilității conducerii și destabilizarea companiei. Într-o postare publică, Țurcanu a vorbit despre presiuni constante, venite atât din partea unor foști și actuali angajați, cât și dinspre entități cu interese politice sau externe.

„De un an de zile TRM a început să fie atacată cu o intensitate sporită. Pe subiecte false, inexistente, lipsite de substanță, nemeritate, nedovedite. E un atac concertat asupra unei instituții strategice a statului. E cu atât mai importantă TRM, cu cât anul acesta avem alegeri parlamentare”, a scris Vlad Țurcanu într-o postare pe Facebook.

Acesta susține că atacurile vin în special de pe rețelele de socializare, „unde există o lume aparte, care își creează convingeri inspirându-se din surse îndoielnice”. Contextul electoral al anului 2025 ar explica, în opinia sa, interesul sporit pentru destabilizarea Teleradio-Moldova.

„Dacă n-aș fi fost șeful acestei instituții, nu se ocupau de mine. Ei încearcă, mai ales prin interpuși și idioți utili, să mă lovească în primul rând pe mine pentru ca TRM să se clatine și să nu reușească să devină o instituție credibilă”, a adăugat Țurcanu.

Directorul TRM a dat și numele persoanelor care s-ar afla în spatele campaniilor denigratoare. Este vorba de Mircea Surdu, Leonid Melnic – foști angajați ai companiei, cărora potrivit lui Vlad Țurcanu le-au fost refuzate favoruri nemeritate și contracte dubioase, –, dar și Corneliu Popovici, membru al Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare, ale cărui „cereri de protecție” pentru anumiți angajați ar fi fost refuzate de actuala conducere.

Țurcanu acuză și „grupuri de presă afiliate unor partide” că ar contribui la această campanie împotriva instituției.

În final, Vlad Țurcanu susține că nu va tolera tentativele de discreditare și că prioritatea mandatului său rămâne transformarea TRM într-o companie de presă puternică, pe măsura așteptărilor publice și a investițiilor din partea statului.

„Câtă vreme voi fi directorul acestei instituții, nu voi permite nimănui să-și bată joc de ea, indiferent ce îi ghidează”, a punctat Vlad Țurcanu, directorul „Teleradio-Moldova”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button