InternePublicații
Incendiu într-un local din centrul Chișinăului. Patru echipaje de pompieri au intervenit de urgență

Un local din centrul capitalei a fost cuprins de flăcări. Patru echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările.
Potrivit IGSU, incendiul a izbucnit astăzi într-un local de pe strada Grigore Vieru nr.5 a capitalei. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:45. Pompierii au stabilit că flăcările au cuprins canalul de ventilare și o parte a acoperișului localului.
În rezultatul intervenției rapide, incendiul a afectat doar 10 metri pătrați a acoperișului și nu au fost raportate victime. Circumstanțele și cauza de producere a incendiului urmează a fi stabilite.