Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO Igor Grosu, despre Transnistria: Probabil o început să le placă în Starea de Urgență. Cinismul Kremlinului e fără margini

Starea de Urgență din regiunea separatistă Transnistria ar fi una artificială. Mai în glumă mai în serios, conducerii de la Tiraspol ar fi început să le placă situația în care se află. Cel puțin asta spune președintele Parlamentului.

„Acolo e din Stare de Urgență, în Stare de Urgență. Ei așa, perpetuum. Probabil o început să le placă în Starea de Urgență. Evident că totul e făcut artificial. Bine, din punct de vedere a securității lor este făcut artificial. Dar să nu negăm că sunt probleme serioase economice, de asigurare a malului stâng cu resurse energetice.

Noi i-am sprijinit de fiecare dată, iarna trecută, dacă vă amintesc, atunci când Rusia a deconectat gazele, Chișinăul, împreună cu Bruxelles, cu partenerii am găsit resurse și am venit în ajutorul oamenilor. Cinismul Kremlinului e fără margini, să nu-i subestimăm, să nu ne facem iluzii că au prins la bunul simț. Posibil să mai încerce să mai repete o astfel de criză, bine, nu o să fie ca una de iarnă, pentru că predilecția lor este atunci când lumea îngheață. Ei o să încerce să facă ceva mai aproape de alegerile parlamentare”, a declarat Grosu.

Amintim că autoritățile separatiste din regiunea transnistreană au decis să prelungească pentru încă 30 de zile starea de urgență economică, în contextul unei crize persistente cauzate de reducerea livrărilor de gaze naturale și deteriorarea accelerată a indicatorilor social-economici.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button