SONDAJ: Cine ar ajunge în Parlament dacă săptămâna viitoare ar fi alegeri parlamentare

Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri Parlamentare, un partid și două blocuri electorale ar ajunge în Parlament. Cel puțin asta arată ultimul sondaj făcut public, realizat de către Institutul Republican Internațional (IRI).
Potrivit datelor, pe primul loc se clasează Partidului Acțiune și Solidaritate cu 36%, pe locul doi s-ar clasa Blocul Politic format din PSRM și PCRM – 17 la sută, iar pe locul 3 s-ar clasat Blocul Alternativa, în frunte cu Ion Ceban, Ion Chicu, Alexandr Stoianoglo și Mark Tkaciuk – cu 12%.
Sub pragul electoral se clasează restul partidelor, însă, cu o șansă reală de accede în Parlament are partidul lui Renato Usatîi – formațiunea Partidul Nostru.
Sondajul a fost realizată de Magenta Consulting, la solicitarea Centrului pentru Cercetări și Inovații în Domeniul Sondajelor de Opinie (Center for Insights in Survey Research).Datele au fost colectate în perioada 3–18 mai 2025, prin interviuri față în față realizate la domiciliul respondenților.
- Eșantionul principal este format din 1.206 adulți cu vârsta de 18 ani și peste, eligibili pentru vot. Acesta este reprezentativ pentru populația generală a Republicii Moldova (cu excepția regiunii Transnistria), în funcție de gen, regiune și tip de localitate (urban/rural), conform Datelor Statistice ale Moldovei la 1 ianuarie 2024.
- A fost utilizată o metodă de eșantionare probabilistică multietapizată, care a inclus trasee aleatorii și selecția respondenților pe baza ultimei zile de naștere.
- Etapa 1: Toate raioanele Moldovei au fost grupate în 11 regiuni; toate regiunile (cu excepția Transnistriei) au fost incluse în cercetare.
- Etapa 2: Au fost selectate localitățile (orașe și sate), alegerea fiind realizată aleatoriu.
- Numărul localităților selectate din fiecare regiune a fost proporțional cu ponderea populației care locuiește în tipul respectiv de localitate din regiune.
- Etapa 3: Au fost definite unitățile primare de eșantionare.
- Eșantionul obținut a fost ponderat în funcție de gen, regiune și tip de localitate.
- Marja de eroare pentru zona mediană a eșantionului principal nu depășește ±2,8 puncte procentuale.