Jurnalista Ioana Constantin critică virulent îndemnul electoral anti-PAS lansat de George Simion: “Mai anti-român de atât nu putea fi!”

Jurnalista Ioana Constantin spune că pierzătorul alegerilor prezidențiale din România, George Simion, dă dovadă de “jigodism” și anti-românism atunci când se implică în politica din Republica Moldova pentru a-i îndemna pe cetățeni să voteze împotriva Partidului Acțiune și Solidaritate la parlamentarele din toamnă.
În acest context, Ioana Constantin ține să atragă atenția asupra faptului că în Republica Moldova există în prezent o singură forță politică relevantă potrivnică Kremlinului și anume PAS, motiv pentru care îndemnul lui George Simion echivalează cu un îndemn de a fi votate partidele pro-moscovite.
“Mai mare jigodism decât să ataci românii de peste Prut în felul ăsta și să-i pui să voteze cu partidele rusești nu cred că există. L-am văzut spunându-le românilor de peste Prut să nu mai voteze cu PAS. Nu au alternativă! Acolo există rușii, și există PAS! PAS e un fel de USR de la noi. Dacă nu-ți place genul acesta de userism, votezi cu rușii. Nu mai ai altă variantă. Ei au ruși, comuniști sau PAS. Mai anti-român de atât nu putea fi George Simion!”, punctează Ioana Constantin, realizatoare a emisiunii “Politica Zilei” de la postul de televiziune B1.
Vedeți video: