InternePublicațiiRomânia

SURSE: Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, ar putea fi desemnată pentru funcția de premier al României

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, ar putea fi desemnată pentru funcția de prim-ministru al României. Sursele ZIUA.md de la București afirmă că această candidatură ar fi dorită de președintele Nicușor Dan. Informația nu a fost confirmată deocamdată de niciuna dintre părțile implicate în negocierile pentru formarea noului Guvern al României.

Anca Dragu a fost numită, pe 22 decembrie 2023, în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Un proiect de hotărâre în acest sens a fost adoptat de Parlamentul de la Chişinău, cu 58 de voturi.

Anca Dragu a fost aleasă senatoare la alegerile parlamentare din 2020 din partea alianței USR-PLUS. Anca Dragu s-a născut în data de 3 mai 1972 și a deținut funcția de Ministru al Finanțelor în guvernul lui Dacian Cioloș. În anul 1996 a deținut postul de economist în cadrul Băncii Naționale a României, post pe care l-a deținut până în 2001, scrie ziua.md.

Ulterior, şi-a continuat cariera de economist în cadrul Biroului Regional pentru România şi Bulgaria al FMI, din septembrie 2001 şi până în ianuarie 2013. La începutul anului 2013, Dragu a fost recrutată de Comisia Europeană, unde a lucrat ca analist economic în cadrul Directoratului general de economie şi finanţe, post la care a renunțat pentru a prelua mandatul de Ministrul al Finanțelor în Guvernul Cioloș.

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a fost demis, joi seara, de către Parlament, cu votul a 81 de deputați PAS și PSRM. Demiterea vine după ce la Parlament au avut loc audieri cu privire la progresele făcute în dosarul „Fraudei bancare”. După aproape patru ore de dezbateri, guvernatorului BNM i s-a cerut să își depună demisia.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button