Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Medicul care a votat ilegal în locul bătrânilor din azilul din Comrat – condamnat și sancționat

Ca urmare a trimiterii în judecată de către Procuratura UTA Găgăuzia, un medic din cadrul Azilului pentru bătrâni din municipiul Comrat a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru votarea în locul altor persoane în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului republican din anul 2024.

Instanța de judecată, a dispus ca pe durata termenului de suspendare condiționată a pedepsei cu închisoarea, condamnatului să îi fie interzis accesul în incinta azilului în zilele în care se desfășoară alegeri sau referendumuri. Această măsură are caracter imperativ, iar potrivit legii, în cazul încălcării obligației impuse, instanța poate dispune anularea suspendării executării pedepsei, urmând ca persoana condamnată să execute efectiv pedeapsa privativă de libertate.

Totodată, condamnatul este obligat să informeze autoritățile competente în cazul schimbării domiciliului sau al unei deplasări mai lungi de cinci zile.

Medicul a fost recunoscut vinovat pentru faptul că deși nu avea acest drept, aplica ștampila de vot personal, pretinzând că își ajută pacienții – beneficiari ai azilului, în favoarea unui anumit candidat și pentru o anumită opțiune la referendum.

Faptele au fost surprinse în înregistrări video publicate de Asociația „Promo-LEX”.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button