InternePublicațiiRomânia

Răzvan Gheorghe, despre instrumentarea rusească a pierzătorului George Simion: Dacă îi ponegrește pe basarabeni non-stop, de 2 săptămâni, de unde vine ordinul? / Jurnalistul prezintă și alte elemente

Jurnalistul și scriitorul Răzvan Gheorghe atrage atenția că atacurile lansate de pierzătorul alegerilor prezidențiale din România, George Simion, la adresa românilor basarabeni trebuie văzute într-un cadru mai larg, respectiv al jocurilor pe care le face Rusia în Republica Moldova. Precizările au fost făcute recent pe parcursul emisiunii “Bună, România!”, realizată de jurnaliștii Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu pentru postul de televiziune B1.

Redăm precizările jurnalistului Răzvan Gheorghe:

“Interesant este faptul că atacul acesta pe care îl lansează George Simion – apăsând din nou pe pedala urii împotriva românilor basarabeni, împotriva Republicii Moldova ca atare – nu vine într-un moment gratuit, ci e chiar un moment în care rușii din stânga Prutului apasă pedala la rândul lor. Se acționează pe diverse fronturi acolo, și în Transnistria de mișcă, și în Găgăuzia. ONG-ul FSB-istic ‘Evrazia’ – care a fost atât de prezent și în presa noastră, duce preoții din așa-zisa mitropolie a polcovnicului Cantarean la pregătire în Federația Rusă. Se instrumentează pe diverse paliere. Astfel, atacul din partea lui George Simion trebuie înțeles în partitura asta mai largă. Pe de altă parte, ce argumente să mai fie, în condițiile în care rușii au fost într-adevăr all in în ceea ce-l privește pe George Simion? Au vrut să-l vadă președinte dacă era posibil. Toți oamenii Rusiei din Republica Moldova, care urăsc românii și România de ani de zile, s-au coalizat și au încercat pe cât posibil să-l ajute pe George Simion să câștige lupta pentru Cotroceni. Propagandiștii lor – FSB-iști cu acte în regulă precum Natalia Morari, (…) au fost coalizați în spatele lui George Simion. Este și acel Gabriel Călin, care e cel mai important propagandist rus din Republica Moldova. Este plătit de Șor, a fost șeful propagandei lui Plahotniuc, dar ulterior a devenit al propagandei lui Șor. Se duce uzual la Moscova, a luat parte la lansarea ‘Evrazia’, iar rușii din Republica Moldova îl văd precum pe Solovyov.”

“Dacă ăsta îi înjură pe basarabeni non-stop, de 2 săptămâni, de unde vine ordinul dacă nu de te pun ăia să dansezi pe plită? Presa din Republica Moldova – de pildă jurnalistul Alexandru Cozer, scrie despre lucrurile acestea, inclusiv despre răzgândirea lui Simion – atunci când a recunoscut rezultatul alegerilor, iar ulterior a doua zi, după ce Rusia și-a arătat mușchii și au început propagandiștii să urle peste tot, a ieșit pe interval și a trebuit să o dea la întors. Cozer spune că atunci când ești prins total, nu mai ai libertatea de a te poziționa altfel, adică trebuie să fii instrumentat maximal. Și probabil vedem instrumentări la modul maximal și în cazul lui Georgescu, și în cazul lui Simion.”

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button