InternePublicații

VIDEO Vicepreședinte CEC comentează implicarea Maiei Sandu în lista PAS și solicitarea PSDE de sancționare a partidului

Solicitarea Partidului Social Democrat European (PSDE) de a sancționa Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru presupusa implicare a președintei Maia Sandu în formarea listei sale electorale este una inutilă. Cel puțin asta putem înțelege din declarațiile vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Pavel Postică.

„Nu pot să comentez situații sau spețe distincte”, a declarat oficialul în cadrul unei emisiuni televizate, adăugând că, din punct de vedere legal, procedura oficială de desemnare a candidaților pentru alegeri nu a început încă.

„Ceea ce prevede legea – Procedura de desemnare oficială a candidaților începe mult mai târziu. Noi nici în perioada electorală nu suntem. Dacă-mi amintesc bine, conform programului calendaristic, această perioadă începe pe 19 sau 20 iulie. Până atunci, sunt doar discuții, nu o desemnare oficială. Până la acea etapă, acestea sunt discuții, nu este nicio desemnare oficială a niciun candidat”, a subliniat Postică.

Amintim că Partidul Social Democrat European (PSDE), formațiune succesoare a fostului Partid Democrat, o acuză pe președinta Maia Sandu de încălcarea Constituției prin implicarea directă în procesul de selectare a candidaților pentru lista electorală a PAS. Într-un comunicat difuzat luni, PSDE susține că ar exista o „abatere gravă de la statutul de neutralitate” al șefului statului.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button