Organizatorii manifestațiilor din 15 iunie vor fi sancționați dacă se va demonstra că au admis abateri, susține șefa de la MAI

În timpul manifestațiilor din 15 iunie, când a avut loc parada LGBT și un marș al familiei, au avut loc „un număr mare de provocări”, iar organizatorii acțiunilor vor fi sancționați, dacă se va demonstra că au admis abateri. Afirmația a fost făcută de ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin, care a precizat că polițiștii au acționat în conformitate cu legislația în vigoare.
„Vreau să menționez că poliția a acționat în conformitate cu legislația în vigoare, asigurând ordinea publică, dar și siguranța atât a cetățenilor participanți la manifestații și unele marșuri și evenimente publice, dar și s-a îngrijit de buna desfășurare a evenimentelor. Accentuez că absolut toți organizatorii care au încălcat legislația privind desfășurarea evenimentelor publice vor fi sancționați. Mai mult ca atât, am văzut duminică situații cum se exploatează diferite vulnerabilități. Și aici vorbim atât de atragerea persoanelor vulnerabile, dar și cazuri concrete cu implicarea minorilor. Pe aceste situații țin să menționez că au fost pornite fie cauze penale, fie cauze contravenționale, în dependență de gravitatea faptei”, a declarat ministrul de Interne.
Daniela Misail-Nichitin a precizat că a fost deschis un dosar penal privind ultragierea forțelor de ordine, iar faptele sunt investigate în strictă conformitate cu legea. Totodată, a fost inițiată și o anchetă internă.
Referindu-se la incidentul discutat intens în spațiul public, legat de un polițist acuzat că ar fi bruscat un copil, Misail-Nichitin a accentuat că poliția a acționat pentru a asigura interesul superior al minorului, care a fost scos din zona de risc.