InternePublicații

Tănase critică reconfirmarea judecătorilor CC: „Curtea Constituțională – între loialități și lecții uitate”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, a lansat critici dure la adresa modului în care Guvernul și Parlamentul au anunțat reconfirmarea actualei componențe a Curții Constituționale. Într-o postare amplă pe rețelele de socializare, Tănase a denunțat lipsa de transparență și absența unui proces public autentic în desemnarea noilor judecători.

„Nicio conferință de presă, nicio explicație solidă, niciun efort de a comunica transparent cu cetățenii. Doar două postări seci pe Facebook de la Parlament și Guvern – ca și cum ai anunța deschiderea unei cafenele, nu o decizie cu impact asupra echilibrului constituțional al statului”, a comentat Tănase, referindu-se la decizia de a-i reconfirma sau numi pe Domnica Manole, Sergiu Litvinenco, Liuba Șova și Nicolae Roșca în funcțiile de judecători constituționali.

Fostul magistrat remarcă faptul că, de această dată, puterea politică a renunțat la simularea obișnuită a „concursurilor publice” și a mers direct pe asumarea politică a numirilor. „Cinic vorbind, e un pas înainte. Mai onest așa decât să organizezi audiții formale pentru candidați care nu vor fi niciodată luați în calcul. Măcar acum, puterea nu se mai ascunde după decoruri instituționale.”

Tănase atrage atenția că cea mai gravă problemă este concentrarea controlului asupra Curții de către o singură forță politică. „Cea mai gravă problemă rămâne caracterul monocolor al Curții – expresia juridică fidelă a unei guvernări monopartinice. Într-o democrație, componența Curții este echilibrată deliberat, prin mecanisme care previn dominarea de către o singură forță politică. La noi, această prudență lipsește cu desăvârșire.”

El amintește și despre riscurile ignorate în 2019, când, după demisia în bloc a judecătorilor CC, a propus eșalonarea mandatelor pentru a preveni reconfirmarea completă și simultană a întregii componențe. „Am propus modificarea legii: în caz de vacanță totală a funcțiilor, mandatele judecătorilor să fie eșalonate – primul numit pentru un an, al doilea pentru doi ani și așa mai departe. Un mecanism de rotație care ar fi permis înlocuirea treptată a membrilor și ar fi prevenit sincronizarea totală a numirilor.”

În eventualitatea în care partidul de guvernare PAS pierde majoritatea, Tănase avertizează că actuala Curte – dominată de apropiați ai guvernării – ar putea deveni țintă în crizele instituționale ce pot urma.

„Dacă PAS va reuși să păstreze monopolul asupra puterii, sistemul își va continua cursul aparent liniștit. Dar dacă pierde controlul, vom intra într-un peisaj instituțional tensionat, poate exploziv: conflicte între Președinte și Parlament, blocaje, crize de legitimitate. Iar Curtea Constituțională va fi aruncată – din nou – în prima linie a bătăliei politice.”

Tănase amintește lecția dură a perioadei 2016–2019, când componența Curții a fost controlată politic de Partidul Democrat, iar deciziile au fost adaptate intereselor puterii de atunci. După schimbarea majorității, acea Curte a fost înlocuită complet.

„O Curte monocoloră poate fi o armă de moment. Dar nu va fi niciodată o garanție de durată. Rolul ei nu este să apere o majoritate de conjunctură, ci să protejeze ordinea constituțională de abuzurile oricărei puteri – indiferent cine o deține.”

În final, Alexandru Tănase le transmite noilor judecători un mesaj de avertisment și încurajare: „Le doresc mult succes judecătorilor reînnoiți și celor nou-numiți. Misiunea lor nu este una de confort, ci una de echilibru și responsabilitate. A rămâne echidistant, lucid și fidel Constituției nu e doar o datorie profesională – este un act de curaj civic.”

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button