InternePublicații

VIDEO Un tanc a deschis focul pe malul Nistrului. Tiraspolul organizează o reconstituire militară propagandistică, cu 29 de unități de tehnică militară și artilerie

Focuri de armă, artilerie grea, printre care și un tanc – astăzi, pe malul râului Nistru. În plină Zonă de Securitate, autoritățile separatiste din Tiraspol, în colaborare cu trupele ruse staționate ilegal în regiune, desfășoară o reconstituire de proporții a operațiunii „Iași-Chișinău” din cel de-Al Doilea Război Mondial. Evenimentul este prezentat drept cel mai amplu de acest gen organizat vreodată în regiunea transnistreană, însă este văzut de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova drept o provocare militară cu tentă propagandistică.

În cadrul show-ului, tancul a deschis focul pe malul Nistrului, simulând „distrugerea unui lagăr al dușmanului”, în timp ce mulțimea adunată pe plajă a filmat scenele și a aclamat spectacolul cu strigăte de uimire: „Ого! Обалдеть!”.

Publicul este invitat să se fotografieze cu cască militară istorică și este servit cu ceai din samovar, în timp ce alții „se antrenează” cu săbii cazace, tăind sticle pline cu apă pentru amuzamentul general. Emoțiile ating cote maxime în momentul în care un tanc „devastează” lagărul inamic, în aplauzele spectatorilor.

Biroul pentru Reintegrare de la Chișinău a emis anterior un comunicat ferm de condamnare, precizând totodată că reconstituirea include:

  • 16 unități de tehnică militară,
  • 13 piese de artilerie,
  • muniție oarbă și materiale pirotehnice periculoase.

„Aceste acțiuni unilaterale, cu caracter militar, desfășurate într-o zonă ce ar trebui să rămână neutră, sfidează regimul special al Zonei de Securitate și subminează grav misiunea de menținere a păcii pe Nistru”, subliniază autoritățile de la Chișinău.

În timp ce Tiraspolul glorifică trecutul sovietic și își transformă plajele în decoruri de război, autoritățile Republicii Moldova atrag atenția asupra caracterului destabilizator al acestor evenimente și cer respectarea strictă a Acordului din 1992 privind soluționarea pașnică a conflictului transnistrean.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button